Decizia CCR nr. 84/2020Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală se susține că, în cauză, au fost utilizate înregistrări ale convorbirilor interceptate în baza a două mandate de siguranță națională, acuzarea susținând că, nefiind interzise de lege, acestea constituie probe în condițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală. Or, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, inițiatorul s-a limitat la a arăta că se renunță la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege, fără a arăta însă care sunt criteriile pentru a se putea stabili dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate. Sub acest aspect, sintagma „nu sunt interzise de lege“ folosită în textele de lege criticate este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, cerințe care influențează în mod direct și nemijlocit drepturi fundamentale, lăsând posibilitatea ca înregistrări obținute potrivit unei alte proceduri decât cea a Codului de procedură penală (având aparență de legalitate, nefiind interzise de lege) să fie utilizate ulterior ca mijloace de probă în cadrul unor procese vizând alte infracțiuni decât cele care au făcut obiectul autorizării (cum ar fi amenințări la adresa siguranței naționale). Această modalitate de acțiune duce la golirea de conținut a reglementărilor procesual penale în materie, permițând exercitarea unor ingerințe grave în drepturile și libertățile fundamentale ale omului. ...