Decizia CCR nr. 57/2020Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.02.2020 · dosar 3.430E/2019
Punctul 11
11. În acest sens, arată că legiuitorul constituant a atribuit un caracter de excepție, special, Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Caracterul de excepție și special al acestor două legi este dat atât de art. 138 alin. (2) , cât și de art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituție, care prevăd atribuția exclusivă a Guvernului în procedura elaborării proiectului legii bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat. Ulterior acestei etape a elaborării proiectelor de lege menționate, Guvernul este obligat să le supună, separat, aprobării Parlamentului. Practic, legiuitorul constituant a instituit atât o partajare a atribuțiilor celor două puteri, cât și o colaborare în ceea ce privește o problematică atât de importantă, cum este cea legată de finanțele țării, fiind o aplicare integrală a principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Altfel, ar însemna excluderea în totalitate a Parlamentului de la legiferarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, deoarece, în acest domeniu, parlamentarii și cetățenii sunt excluși, neavând drept de inițiativă legislativă. Se invocă astfel și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010, și se conchide că din examinarea și coroborarea textelor constituționale se deduce că legile bugetare sunt excluse de plano atât din modalitatea de adoptare prin procedura obișnuită, în ședința separată și asupra cărora Guvernul își poate asuma răspunderea în condițiile Legii fundamentale dezvoltate in jurisprudența Curții Constituționale, cât și în ceea ce privește asumarea răspunderii Guvernului, care se circumscrie altor prevederi constituționale ce se referă la ședințele comune, dar care are o altă procedură parlamentară, fără dezbateri, urmată de o adoptare tacită sau respingere ca urmare a adoptării unei moțiuni de cenzură. Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod concret modalitatea de adoptare a legilor bugetare, excluzând posibilitatea Guvernului de a uza de procedura prevăzută la art. 114 din Constituție cu privire la asumarea răspunderii asupra unui proiect de lege. Legile bugetare trebuie dezbătute și aprobate, iar nu asumate, în virtutea Constituției și a multor acte normative ce reglementează aspecte legate de procedura de adoptare a legilor bugetare, care face parte din ansamblul procesului bugetar în general, respectiv formare, administrare, executare și control. Este amintită Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice sau Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, prin care se instituie declarația prim-ministrului și a ministrului finanțelor cu privire la atestarea conformității proiectelor de lege cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale și strategia fiscalbugetară. ...
Sursa oficială ↗