Decizia CCR nr. 57/2020Punctul 17

17. Se constată că, întrucât toate legile sunt supuse adoptării de către Parlament, prin adoptare se înțelege etapa finală a procedurii legislative în Parlament (după dezbateri și vot - în cazul procedurii obișnuite și, respectiv, după respingerea moțiunii de cenzură sau expirarea termenului pentru promovarea acesteia - în cazul angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege). De asemenea, în art. 74 alin. (5) și art. 75 alin. (1) din Constituție, legiuitorul constituant a realizat o diferențiere netă între „dezbatere“ și „adoptare“, prima fiind subsumată discutării proiectului de lege, pe când cea de-a doua noțiune se află în legătură directă cu rezultatul votului asupra acestuia. Utilizarea unui termen diferit în cuprinsul art. 138 alin. (2) din Constituție, respectiv acela de „aprobare“ a legii, relevă intenția legiuitorului constituant de a reglementa o procedură de legiferare distinctă. Rezultă, așadar, că legiuitorul constituant a apreciat necesar ca, pentru acceptarea de către Parlament a proiectului legii bugetului de stat și a celui al bugetului asigurărilor sociale de stat, să existe o „aprobare“, care în mod intrinsec cuprinde dezbaterea propriu-zisă și votul nemijlocit exprimat asupra proiectului de lege. Dezbaterea și votul reprezintă cele două elemente componente proprii/esențiale ale aprobării și reprezintă exigențe derivate din art. 138 alin. (2) din Constituție, astfel că nu pot fi omise/ocolite printr-o procedură indirectă de legiferare. ...