Decizia CCR nr. 57/2020Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.02.2020 · dosar 3.430E/2019
Punctul 24
24. Textul Constituției limitează obiectul inițiativei legislative în privința anumitor domenii. În acest sens, se rețin dispozițiile art. 74 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea, precum și art. 138 din alin. (2) din Constituție, potrivit căruia inițiativa legislativă în privința proiectului legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat aparține în mod exclusiv Guvernului. Din cele expuse, rezultă că singurul caz în care inițiativa legislativă aparține unui singur subiect de drept este cel stabilit de art. 138 alin. (2) din Constituție. Astfel, Guvernul are monopolul în privința exercitării inițiativei legislative ce privește legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat, ceea ce înseamnă că nici deputații sau senatorii și nici cetățenii nu pot exercita dreptul de inițiativă legislativă având acest obiect. ...
Sursa oficială ↗