Decizia CCR nr. 52/2020Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.02.2020 · dosar 6.330/2/2017
Punctul 19
19. Se mai arată că ipoteza invocată de către petent reprezintă o excepție, care trebuie să aibă un caracter excepțional. Legea prevede într-adevăr posibilitatea recunoașterii unei hotărâri judecătorești fără un tratat, dar nu ar fi admisibil ca în această situație recunoașterea să fie mai facilă, supusă unor condiții mai permisive decât cele aplicabile în aplicarea unui tratat internațional, ipoteză de neacceptat din perspectiva noțiunii de suveranitate națională. Tocmai deducerea arestului presupus preventiv dintr-o cauză aflată pe rolul autorităților irakiene, în care s-a pronunțat o hotărâre nerecunoscută de statul român, ar încălca suveranitatea statului român, consacrată prin art. 1 alin. (1) din Constituția României. Nici în dreptul Uniunii Europene și cu atât mai puțin în dreptul internațional penal nu există o obligație absolută de recunoaștere a unei hotărâri penale străine. Unul dintre principiile fundamentale care guvernează cooperarea internațională în materie penală este respectarea suveranității naționale. ...
Sursa oficială ↗