Decizia CCR nr. 52/2020Punctul 17

17. Se mai arată că trebuie avut în vedere că hotărârea străină de achitare în speță este nu numai ulterioară celei române de condamnare pentru aceeași faptă, ci a survenit și după ce autoritățile irakiene aveau deplină cunoștință de demersurile autorităților române, efectuate încă din 2005, pentru obținerea extrădării persoanei în cauză. Astfel, dacă a fost încălcat principiul ne bis in idem, această încălcare a fost realizată de instanțele irakiene, nu de cele române, iar acestea din urmă nu pot recunoaște o hotărâre care s-a pronunțat cu încălcarea principiului ne bis in idem. În acest sens se invocă punctul de vedere exprimat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție de către reprezentantul Ministerului Public, potrivit căruia hotărârea judecătorească pronunțată în Irak este ulterioară celei pronunțate în România; or, în aplicarea dispozițiilor art. 43 din Codul penal, recunoașterea poate opera doar cu privire la perioade de arest executate anterior. Se precizează că, în speță, subzistă două hotărâri penale definitive, pronunțate la intervale de timp diferite, de către două instanțe distincte aparținând unor jurisdicții distincte: română și irakiană, iar din perspectiva acțiunii penale subzistă două soluții diametral opuse. La momentul pronunțării hotărârii judecătorești străine, acțiunea penală exercitată de statul român era soluționată definitiv, existând, așadar, în raport cu acțiunea penală exercitată de statul irakian, autoritate de lucru judecat. Prin urmare, chiar și în prezența unei hotărâri judecătorești penale anterioare, cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, pronunțată de către o instanță judecătorească română, autoritățile irakiene au continuat procesul penal împotriva respectivei persoane pronunțând o soluție de achitare. ...