Decizia CCR nr. 820/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2019 · dosar 14.485/197/2015
Punctul 6
6. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal este întemeiată, deoarece legiuitorul a stabilit o răspundere penală agravată - prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate - în situația în care fapta de ultraj este comisă împotriva unui polițist sau jandarm, față de celelalte categorii de funcționari publici aflați în exercițiul autorității de stat, caz în care limitele de pedeapsă se majorează doar cu o treime. Consideră că nu se justifică existența unei diferențieri în regimul sancționator reglementat de dispozițiile de lege criticate, întemeiat exclusiv pe calitatea subiectului pasiv secundar, în condițiile în care subiectul pasiv principal este unic în ambele situații reglementate de prevederile art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, relațiile sociale apărate de legea penală fiind identice. Întrucât categoria profesională a polițiștilor și jandarmilor este inclusă în cea a funcționarilor publici învestiți cu exercitarea autorității de stat, instanța de apel consideră că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 din Constituție prin crearea unui regim diferențiat în favoarea polițiștilor și jandarmilor față de cel al celorlalți funcționari publici învestiți cu exercițiul autorității de stat. ...
Sursa oficială ↗