Decizia CCR nr. 812/2019Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.12.2019 · dosar 4.738/121/2016
Punctul 8
8. Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, niciunul dintre actele normative criticate nu încalcă supremația Legii nr. 333/2003, deoarece aceasta din urmă nu face vreo referire în cuprinsul său la procedura de constituire a organigramelor sau a statelor de funcții din instituțiile bugetare. Dimpotrivă, aceste acte normative se coroborează cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 333/2003 care enumeră și paznicii printre persoanele care asigură paza proprie dintr-o instituție. Totodată, instanța apreciază că actele normative criticate nu încalcă dispozițiile invocate din Constituție, deoarece neincluderea în statul de funcții sau în organigrama unei instituții și a funcției de agent de securitate nu determină nici îngrădirea dreptului la muncă sau de alegere a unei profesii și nici nu îngrădește dreptul de proprietate asupra salariului aferent muncii desfășurate. ...
Sursa oficială ↗