Decizia CCR nr. 812/2019Punctul 17

17. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, „Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora“. Art. 12 alin. (1) din aceeași lege prevede că „Paza proprie se realizează cu personal calificat, angajat al unității beneficiare, conform legii“, iar art. 13 alin. (1) prevede că „Personalul de pază proprie se compune din paznici, portari, controlori de acces sau alte persoane stabilite de conducerea unității, din persoanele desemnate să asigure instruirea, controlul și coordonarea activității de pază. Se asimilează personalului de pază și persoanele care cumulează atribuțiile de pază cu alte atribuții de serviciu“. Astfel, pretinsa necorelare a actelor normative privind salarizarea personalului din instituțiile publice, prin care autorul excepției susține că legiuitorul a eludat prevederile Legii nr. 333/2003 prin neincluderea unui nivel salarial pentru agenții de securitate care asigură paza instituțiilor de învățământ, nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una care intră în competența legiuitorului, care stabilește politica în domeniul salarizării și al funcțiilor din cadrul sistemului plătit din fonduri publice. ...