Decizia ÎCCJ nr. 363/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
9. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu nr. 781/305/2020, astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului, reclamanta persoană juridică a solicitat obligarea pârâtului municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, la plata sumei de 62.361,66 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform situației de lucrări suplimentare până în luna decembrie 2017, lucrări necesare pentru execuția lucrărilor aferente contractului din 30 septembrie 2011, precum și a dobânzii legale penalizatoare. ...
10. Acțiunea a fost fundamentată pe răspunderea contractuală, iar, în subsidiar, pe răspunderea delictuală și, în terțiar, pe îmbogățirea fără justă cauză. ...
11. Prin Sentința civilă nr. 778 din 14 iunie 2023, Judecătoria Sfântu Gheorghe a respins cererea, ca neîntemeiată. ...
12. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel. ...
13. Prin Decizia civilă nr. 194/A din 30 aprilie 2024, Tribunalul Covasna a admis apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 62.361,66 lei pentru repararea prejudiciului cauzat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare. ...
14. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale deoarece art. 122 lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 impune ca manifestarea de voință a părților pentru executarea lucrărilor suplimentare să îmbrace forma scrisă a unei convenții. ...
15. În acest context, a reținut că poate fi angajată numai răspunderea delictuală, fiind întrunite condițiile acestui tip de răspundere, având în vedere că lucrările suplimentare au fost efectuate fără încheierea unui act adițional la contractul de achiziție publică. ...
16. Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs prin care a susținut că nu poate fi atrasă răspunderea sa delictuală în condițiile în care părțile se află într-un raport juridic contractual născut din atribuirea contractului în urma parcurgerii procedurii de achiziție publică. ...
17. A mai arătat că nu există dispoziții scrise ale achizitorului și nici un act adițional de modificare a obiectului și a prețului contractului, lipsind astfel temeiul pentru plata lucrărilor suplimentare, care au fost efectuate de executant pe propria răspundere. ...
18. Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. ...
19. La termenul din 1 noiembrie 2024, instanța de recurs a respins excepția inadmisibilității recursului, iar la termenul din 12 decembrie 2024 a fost sesizată instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... ...
Sursa oficială ↗