Decizia CCR nr. 636/2019Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. Reține că, deși înțelesul sintagmei „acțiuni și inacțiuni“ din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal nu este dat de norma legală criticată, deoarece sunt noțiuni de esența dreptului penal, conform doctrinei și literaturii de specialitate, acțiunea/inacțiunea reprezintă elementul material al infracțiunii, și anume conduita interzisă prin norma penală de incriminare. Astfel, „acțiunea“ desemnează „atitudinea făptuitorului de a face ceva ce legea penală ordonă să nu facă“, iar „inacțiunea“ este „atitudinea făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să facă“. Precizează că aceleași considerente sunt valabile și față de critica de neconstituționalitate a art. 285 din Codul de procedură penală cu privire la sintagma „identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune“. În plus, menționează că interpretarea și aplicarea normelor juridice se fac prin coroborare cu alte texte de lege incidente, în speță, cu art. 134 din Codul de procedură penală privind identificarea persoanelor. Cu privire la dispozițiile art. 289 din Codul penal, menționează că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate și precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat și reținut în deciziile nr. 184 din 29 martie 2016, respectiv nr. 297 din 4 mai 2017. Referitor la criticile de neconstituționalitate sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, apreciază că acestea sunt inadmisibile, deoarece autorul excepției nu precizează motivele pentru care consideră că normele criticate aduc atingere dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție. În plus, în ceea ce privește art. 35 alin. (1) și art. 289 din Codul penal, amintește că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial. ...
Sursa oficială ↗