Decizia ÎCCJ nr. 357/2025 (HP)Punctul I

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 06.10.2025 · dosar 858/1/2025
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării 8. Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 10 martie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 31.581/3/2023, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Acțiunea în contencios administrativ introdusă de orice subiect de drept public în temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 poate fi întemeiată exclusiv pe încălcarea unui interes legitim public, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, sau invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui drept sau interes legitim privat? ... 2. În interpretarea art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, un subiect de drept public (în cazul de față Municipiul București și primarul general al municipiului București) are dreptul de a formula acțiuni în contencios administrativ numai în condițiile unei prevederi exprese în acest sens sau acest drept la acțiune poate decurge logic din satisfacerea nevoilor comunitare pentru care a fost constituită persoana de drept public, respectiv din realizarea competențelor autorității publice prevăzute de lege în materia respectivă? ... 3. Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și art. 27^1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 350/2001 recunosc primarului general al municipiului București dreptul de a introduce acțiunea în contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 având ca obiect legalitatea unei autorizații de construire emise de primarul unui sector - subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului București? ... 4. Principiul autonomiei locale și principiul cooperării în raporturile dintre autoritățile administrației publice din municipiul București și de la nivelul sectoarelor, consacrate de art. 84 și art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, se opun recunoașterii dreptului primarului general al municipiului București de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele administrative cu caracter individual emise de primarul unui sector - subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului București? ... ... 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 858/1/2025. ... ...
Sursa oficială ↗