Decizia ÎCCJ nr. 357/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 06.10.2025 · dosar 858/1/2025
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 14. Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și completată, reclamanții primarul general al municipiului București și Municipiul București prin primar general au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul primarul sectorului 2 al municipiului București, anularea Autorizației de construire nr. 492/7.11.2022 și suspendarea executării acesteia, până la soluționarea definitivă a cauzei. ... 15. În esență, au susținut că autorizația contestată a fost emisă cu încălcarea indicatorilor urbanistici din PUG (HCGMB nr. 269/21.12.2000), în baza unui PUZ anulat de instanță (HCGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului urbanistic zonal - Sector 2 București). ... 16. Prin întâmpinare, pârâtul primarul sectorului 2 al municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. ... 17. Totodată, pârâtul a formulat cerere de introducere în cauză a beneficiarilor autorizației de construire, potrivit art. 16^1 din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice AA, BB și CC. ... 18. Intervenienții AA, BB și CC au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. ... 19. Prin Sentința civilă nr. 574 din data de 19.02.2024, pronunțată în Dosarul nr. 31.581/3/2023, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active în privința reclamanților primarul general al municipiului București și Municipiul București prin primar general și a respins acțiunea, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. ... 20. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în lipsa indicării unui interes public sau privat care să aparțină în fapt municipiului și în lipsa unor prevederi speciale care să reglementeze vreun drept de control asupra actelor autorităților de sector, nici municipiul, nici autoritatea sa executivă, primarul general, nu pot sesiza instanțele de contencios administrativ cu o acțiune în anularea unei autorizații de construire, nefiind subiecte ale raportului litigios. ... 21. Împotriva Sentinței civile nr. 574 din data de 19.02.2024 a Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenții-reclamanți primarul general al municipiului București și Municipiul București prin primar general, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. ... 22. Recurenții-reclamanți au susținut că au calitate procesuală activă în condițiile art. 1 alin. (8) și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, independent de încadrarea demersului judiciar în sfera contenciosului obiectiv sau subiectiv, dreptul la acțiune neputând fi subsumat sau exclus de existența instituției tutelei administrative; că nu trebuie să dovedească un interes legitim privat, ci doar un interes public, care decurge în cauză din obligația reclamanților, ca autorități publice, de a asigura aplicarea unitară a regulilor urbanistice adoptate unitar prin hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București (CGMB) la nivelul municipiului București; că investițiile mari imobiliare făcute în sectorul 2 cu nerespectarea regulilor de urbanism afectează infrastructura de transport rutier, pe cea școlară și de sănătate publică. ... 23. În acest sens au invocat prevederile art. 155 alin. (5) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, potrivit cărora primarul acționează pentru respectarea prevederilor planurilor urbanistice pe care le supune aprobării consiliului local, în cauză fiind încălcat planul urbanistic general prin autorizația de construire contestată; art. 27^1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 350/2001, ce conferă atribuții primarului în domeniul controlului de legalitate privind autorizarea, alături de art. 27 din Legea nr. 50/1991. ... 24. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât primarul sectorului 2 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă o subordonare a sectoarelor față de administrația municipală, ci, din contră, art. 85 și art. 107 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 prevăd o relație de coordonare și colaborare între administrațiile publice locale și cele județene, autonomia locală fiind un principiu fundamental al funcționării comunităților locale. ... 25. În ceea ce privește incidența art. 27 din Legea nr. 50/1991, intimatul-pârât a susținut că această dispoziție nu poate fi disociată de întregul conținut al legii și că, din interpretarea coroborată a art. 155 alin. (5) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu art. 4 alin. (1) lit. d) și art. 7 alin. (13) din Legea nr. 50/1991, la nivelul Bucureștiului există o identitate între titularul dreptului de a emite autorizații și titularul dreptului de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării construcțiilor sau de a se adresa instanțelor judecătorești, aceste componente fiind limitate la teritoriul administrativ în care respectivii titulari acționează. În ceea ce privește competența de a contesta autorizații emise de primarii sectoarelor există o normă expresă în Legea nr. 50/1991 care stabilește că titularul dreptului la acțiune, întemeiată pe interesul public, este prefectul. ... 26. Prin întâmpinarea formulată, intimații-intervenienți AA, BB și CC au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând lipsa calității procesuale active a recurenților, dată fiind lipsa oricăror dispoziții legale care să confere primarului general al municipiului București ori Municipiului București dreptul de a contesta un act emis de primarul subdiviziunii administrativ-teritoriale. ... 27. Au considerat că art. 27 din Legea nr. 50/1991 nu poate să justifice calitatea procesuală activă întrucât autorizația de construire contestată nu a fost emisă de primarul general și acesta nu are competența să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții din sfera de competență administrativă a primarului sectorului 2, nefiind nici organ de control al Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a controla condițiile în care a fost emisă autorizația și a sesiza instanța sub acest aspect. ... 28. La termenul din data de 10 martie 2025, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Acțiunea în contencios administrativ introdusă de orice subiect de drept public în temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 poate fi întemeiată exclusiv pe încălcarea unui interes legitim public, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, sau invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui drept sau interes legitim privat? ... 2. În interpretarea art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, un subiect de drept public (în cazul de față Municipiul București și primarul general al municipiului București) are dreptul de a formula acțiuni în contencios administrativ numai în condițiile unei prevederi exprese în acest sens sau acest drept la acțiune poate decurge logic din satisfacerea nevoilor comunitare pentru care a fost constituită persoana de drept public, respectiv din realizarea competențelor autorității publice prevăzute de lege în materia respectivă? ... 3. Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și art. 27^1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 350/2001 recunosc primarului general al municipiului București dreptul de a introduce acțiunea în contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect legalitatea unei autorizații de construire emise de primarul unui sector - subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului București? ... 4. Principiul autonomiei locale și principiul cooperării în raporturile dintre autoritățile administrației publice din municipiul București și de la nivelul sectoarelor, consacrate de art. 84 și 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, se opun recunoașterii dreptului primarului general al municipiului București de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele administrative cu caracter individual emise de primarul unui sector - subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului București? ... ... 29. Întrebările propuse de către recurenții-reclamanți spre a fi adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul acestui mecanism au fost reformulate de instanța de trimitere. ... ...
Sursa oficială ↗