Decizia CCR nr. 528/2019Punctul 20

20. Mai mult, Curtea reține că subiecții activi ai infracțiunii de șantaj în forma de bază, prevăzută la art. 207 alin. (1) din Codul penal, se află într-o situație diferită de cea a subiecților activi ai aceleiași infracțiuni, în forma sa agravată, reglementată la art. 207 alin. (3) din Codul penal, diferență determinată tocmai de natura diferită a scopului pentru care aceștia săvârșesc infracțiunea. Acest criteriu folosit de legiuitor pentru a distinge între cele două forme infracționale reprezintă un criteriu obiectiv și pertinent, legiuitorul apreciind, potrivit politicii sale penale, că săvârșirea infracțiunii de șantaj în scopul dobândirii unui câștig material prezintă un pericol mai mare pentru valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare (mai exact, libertatea persoanei), față de cel specific comiterii șantajului în vederea obținerii unui câștig nepatrimonial. Aceste aspecte justifică reglementarea unui regim juridic sancționator diferit pentru cele două forme ale infracțiunii de șantaj, prevăzute la art. 207 alin. (1) și (3) din Codul penal, întrucât, așa cum instanța de contencios constituțional a arătat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite și, de asemenea, că inegalitatea reală poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). ...