Decizia CCR nr. 858/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 207 alin. (1) și (3) din Codul penal încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, legalitatea incriminării și a pedepsei, precum și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât termenul „constrângere“ și sintagmele „folos nepatrimonial“ și „folos patrimonial“ sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Astfel, arată că prevederile art. 194 din Codul penal din 1969, care reglementau infracțiunea de șantaj, nu distingeau în funcție de natura folosului urmărit, în timp ce, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (3) din Codul penal, fapta de șantaj este sancționată mai aspru atunci când este comisă în scopul de a dobândi în mod injust, pentru sine sau pentru altul, un folos patrimonial. Dispozițiile de lege criticate nu definesc însă sintagmele „folos nepatrimonial“ și „folos patrimonial“. Totodată, consideră că legiuitorul nu are competența constituțională de a reglementa infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între importanța valorii sociale care trebuie ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Susține că dispozițiile de lege criticate, care incriminează o faptă ce contravine libertății persoanei, creează o disproporție sub aspectul sancționării, în funcție de natura nepatrimonială sau patrimonială a folosului urmărit prin săvârșirea infracțiunii de șantaj. ...