Decizia CCR nr. 441/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 221^3 alin. (2) lit. ș) și alin. (3) lit. a) din Codul fiscal sunt neconstituționale în măsura în care fac trimitere la art. 206^69 alin. (6) fraza finală din același act normativ. Astfel, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, însă, din simpla analiză a conținutului prevederilor criticate, se constată că sancțiunea confiscării prevăzută de acestea se dispune în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar nu prin lege, astfel cum prevede Constituția, ceea ce este contrar art. 1 alin. (4) și (5) din Legea fundamentală. Ca atare, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu are competența să instituie contravenții și nici să stabilească anumite condiții pentru aplicarea măsurii confiscării ca sancțiune complementară. Prin urmare, sunt încălcate și prevederile constituționale ale art. 44 alin. (9) , deoarece măsura confiscării este privită, prin prisma Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca o privare de proprietate care se poate realiza numai prin lege. Or, în sensul art. 44 alin. (9) din Constituție, potrivit căruia „pot fi confiscate numai în condițiile legii“, noțiunea de lege cuprinde actele prevăzute la art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, precum și ordonanțele Guvernului, fiind excluse orice acte administrative, fiind consacrat principiul legalității atât pentru răspunderea/sancțiunea penală, cât și pentru cea contravențională. ...