Decizia CCR nr. 425/2019Punctul 19

19. Singura limită cu privire la relațiile contractuale pe care legea o impune este aceea că o PFA nu va fi considerată angajat al terțelor persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Limita impusă de lege este firească, întrucât numai o persoană fizică, iar nu o PFA, poate intra în raporturi contractuale de muncă cu o terță persoană, prin încheierea unui contract individual de muncă. Interpretarea potrivit căreia limita legală vizează persoana fizică, iar nu PFA pe care aceasta o înființează, interpretare pe care formula redacțională a textului o exclude, dar care este invocată de autoarea excepției de neconstituționalitate, nu are susținere nici în interpretarea teleologică, rezultată din coroborarea cu celelalte norme incidente, de vreme ce legea prevede în mod expres posibilitatea ca între două părți să se stabilească atât raporturi de colaborare (terță persoană - PFA), cât și raporturi de muncă (terță persoană - persoana fizică). Cu alte cuvinte, norma legală permite unei persoane fizice să poată cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu calitatea de salariat, iar acest cumul să poată fi realizat în relația cu aceeași terță persoană. Această distincție operează în virtutea faptului că, admițând posibilitatea cumulului între cele două calități în anumite condiții, legea recunoaște natura juridică distinctă a celor două raporturi contractuale și de aici regimul juridic distinct aplicabil părților contractuale. Prin urmare, nimic nu împiedică părțile contractuale ca, în considerarea elementelor concrete ale activității economice prestate, să încheie un contract de colaborare sau/și un contract de muncă, fiecare dintre aceste raporturi contractuale păstrându-și identitatea proprie și producând efectele juridice distincte. ...