Decizia ÎCCJ nr. 102/2025 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
Asupra admisibilității sesizării
45. Pentru a evalua dacă sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a se pronunța o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care le-au generat, cât și a condițiilor legale care permit declanșarea mecanismului de interpretare. ...
46. Condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, sunt:
– existența unei cauze aflate în curs de judecată în prima instanță sau în calea de atac; ...
– cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
– existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ...
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...
47. Analiza condițiilor de admisibilitate se face în temeiul dispozițiilor speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și, respectiv, ale art. 519 din Codul de procedură civilă, observându-se că norma de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență trimite la dispozițiile procedurale de drept comun în materie. ...
48. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului 62/2024, dispozițiile ordonanței de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal. ...
49. Iar, conform alin. (2) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dispozițiile ordonanței de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) . ...
50. În continuare, alin. (3) al art. 1 din același act normativ prevede că ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze. ...
51. De asemenea, în art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a prevăzut că dispozițiile art. 1 și 2 se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. ...
52. Sesizarea pentru pronunțarea hotărârii prealabile este formulată de un complet al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect contestația formulată împotriva unei decizii de stabilire a dreptului de pensie în favoarea unei persoane care pretinde că a desfășurat activități din categoria celor prevăzute de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 197/2021, considerată ca fiind nelegală, precum și: obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de stabilire a dreptului la pensie, cu luarea în considerare a perioadelor menționate în adeverințele depuse (1.03.1990-9.11.1994 și 27.07.1995-prezent), ca fiind desfășurate în condiții speciale de muncă; reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani și stabilirea cuantumului pensiei raportat la stagiul complet de cotizare de 25 de ani, și nu de 35 de ani. ...
53. Așa cum se menționează în cadrul încheierii de sesizare, contestatoarea din cauză este angajată a Societății Electrocentrale Craiova - S.A., înființată ca efect al Hotărârii nr. 18/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acționarilor Societății Complexul Energetic Oltenia - S.A., prin care s-a aprobat divizarea parțială simetrică a Societății Complexul Energetic Oltenia - S.A., prin transmiterea unei părți din patrimoniul său și transferarea acesteia în patrimoniul societății beneficiare - Societatea Electrocentrale Craiova - S.A., al Hotărârii nr. 19/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acționarilor Societății Complexul Energetic Oltenia - S.A., prin care s-a aprobat înființarea Societății Electrocentrale Craiova - S.A., și al Hotărârii nr. 20/18.08.2022 a Adunării generale extraordinare a acționarilor Societății Complexul Energetic Oltenia - S.A., prin care s-a aprobat actul constitutiv al Societății Electrocentrale Craiova - S.A. ...
54. Potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011), ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Actului constitutiv al Societății Electrocentrale Craiova - S.A., aceasta din urmă este o persoană juridică constituită sub forma societății pe acțiuni, ca întreprindere publică, în sensul art. 2 pct. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, societate la care statul român este acționar majoritar, interesele sale în adunarea generală a acționarilor fiind reprezentate prin Ministerul Energiei. ...
55. Art. 2^3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 prevede că: „(1) Întreprinderile publice îndeplinesc activități economice și/sau obligații de serviciu public.“ ...
56. La rândul său, Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia - S.A. a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin înființarea Societății Comerciale Complexul Energetic Oltenia - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 24 octombrie 2011 (Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011), constituindu-se în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 [art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011], prin fuziunea Societății Comerciale Complexul Energetic Craiova - S.A., Societății Comerciale Complexul Energetic Rovinari - S.A., Societății Comerciale Complexul Energetic Turceni - S.A. și a Societății Naționale a Lignitului Oltenia - S.A. [art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2011]. ...
57. Prin art. 8 din hotărârea Guvernului mai sus evocată s-a prevăzut că „Proiectul de fuziune va conține prevederi privind personalul angajat la societățile comerciale care fuzionează potrivit prezentei hotărâri, în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, precum și dispoziții privind contractele colective de muncă“, fără nicio trimitere la vreun act normativ. ...
58. La data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.024/2011 a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 56/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea producătorilor de energie electrică și termică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin înființarea Companiei Naționale Electra - S.A. și Companiei Naționale Hidroenergetica - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 5 februarie 2010, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 56/2010), care, în art. 8 face, de asemenea, trimitere, în ceea ce privește personalul angajat al societăților care fuzionează, la dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, precum și la dispoziții privind contractele colective de muncă, fără nicio referire la vreun alt act normativ. ...
59. Rezultă, potrivit situației juridice relevate de succesiunea actelor normative menționate anterior, că drepturile de salarizare ale personalului de execuție din cadrul Societății Electrocentrale Craiova - S.A. sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea cerințelor minimale ale legii, iar nu prin lege; tocmai de aceea, încheierea de sesizare nu cuprinde niciun text legal a cărui interpretare ar putea să genereze o jurisprudență neunitară în sensul presupus de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
60. Astfel, deși pretențiile deduse judecății instanței de trimitere se circumscriu unor drepturi salariale, personalul Societății Electrocentrale Craiova - S.A. nu este plătit din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare a art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
61. Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice, a cărui salarizare o reglementează în mod unitar. În corpul acestei legi au fost create, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaționale de funcții bugetare [„Învățământ“ (anexa nr. I), „Sănătate și asistență socială“ (anexa nr. II), „Cultură“ (anexa nr. III), „Diplomație“ (anexa nr. IV), „Justiție“ și Curtea Constituțională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică și securitate națională“ (anexa nr. VI), „Administrație“ (anexa nr. VIII) și Funcțiile de demnitate publică (anexa nr. IX)]. ...
62. Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului. ...
63. În dosarul aflat pe rolul instanței de sesizare, reclamanta a ocupat, în perioadele 1.03.1990-9.11.1994 și 27.07.1995-1.02.2006, un post de electrician PRAM, iar, din 1.02.2006 până la data formulării contestației, ocupa un post de tehnician birou-tehnic în cadrul Societății Electrocentrale Craiova - S.A., iar acestea nu se încadrează în niciuna dintre familiile ocupaționale enumerate mai sus. ...
64. Din considerentele anterior expuse rezultă că pretențiile deduse judecății în cauza aflată în curs de soluționare în prima instanță nu se circumscriu stabilirii și/sau plății drepturilor la pensie ale personalului prevăzut la alin. (1) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 3 din acest act normativ. ...
65. Ca atare, neintrând în sfera de reglementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, titularul sesizării (Tribunalul Dolj) nu avea abilitarea legală a suspendării judecății și învestirii instanței supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile, astfel încât soluția propusă este aceea a respingerii sesizării ca inadmisibilă. ...
66. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...
Sursa oficială ↗