Decizia ÎCCJ nr. 327/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.09.2025 · dosar 4.498/103/2022
Punctul III
III. Expunerea succintă a cauzei 11. Prin Sentința penală nr. 63/P, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția penală în Dosarul nr. 4.498/103/2022, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S.I.A. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. ... 12. În motivarea acestei soluții s-a reținut în esență că inculpatul S.I.A., în perioada mai-septembrie 2021, în colaborare cu martorii O.D. și S.M.A., a administrat de facto persoana juridică N.H.N. - S.R.L., care a edificat un imobil cu destinația bloc de locuințe (s-a implicat în negocierea și încheierea contractelor de achiziție de materiale de construcții, a negociat prețuri cu furnizorii, a supravegheat activitățile de pe șantier, a stabilit prețul de vânzare a apartamentelor și spațiilor comerciale, a participat la negocieri cu potențialii cumpărători), efectuând astfel operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu calitatea sa de ofițer de poliție judiciară cu grad profesional de inspector de poliție, incompatibilitate prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), raportat la art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 364/2004). ... 13. Instanța de fond a reținut, în esență, că simpla efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, nu determină, prin ea însăși, existența elementului material al infracțiunii, ci efectuarea de operațiuni financiare are relevanță penală și poate constitui elementul material al infracțiunii analizate numai dacă fapta este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor. În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv: Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, și Decizia nr. 502 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 20 ianuarie 2022. Examinând considerentele acestor hotărâri, instanța de fond a constatat că nu se face nicio referire la pretinsa cerință esențială suplimentară, constând în utilizarea informațiilor obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării, care este, așadar, atașată exclusiv tezei a II-a a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, interpretare validată tacit de Curtea Constituțională, conform analizei realizate prin deciziile citate, și regăsită în jurisprudența constantă a instanțelor de judecată. ... 14. Prin urmare, instanța a reținut că doar modalitatea de realizare a elementului material al infracțiunii în cea de-a doua ipoteză impune utilizarea informațiilor obținute în virtutea funcției îndeplinite, iar această variantă de incriminare nu este reținută în conținutul acuzației aduse inculpatului S.I.A. ... 15. Împotriva sentinței penale menționate a formulat apel inculpatul S.I.A., iar prin motivele de apel depuse la dosar s-a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, susținând, în esență, că pentru prima variantă alternativă a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din această lege, constând în efectuarea de operațiuni economice incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, trebuie îndeplinită și condiția utilizării informațiilor obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale. ... ...
Sursa oficială ↗