Decizia CCR nr. 223/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.04.2019 · dosar 16.153/3/2015
Punctul 6
6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, textul de lege criticat contravenind principiului egalității, reglementat de art. 16 din Constituție, care presupune nu doar ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, ci și ca la situații diferite să se aplice un tratament juridic distinct (discriminarea pozitivă). Textul de lege criticat, care consacră majorarea alocației de stat pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, face aplicarea acestor principii față de situația excepțională a minorilor în discuție, care necesită protecție socială suplimentară. De asemenea, prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993, care conferă majorarea alocației pentru copilul cu handicap în intervalul 2-3 ani, sunt în aceeași optică. Nu aceeași este situația prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) , care nu fac niciun fel de diferențiere între copiii cu vârsta de până la 2 ani în ceea ce privește cuantumul alocației de stat, cu toate că situația deosebită a acestora ar fi impus-o. Apreciază totodată că prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 sunt neconstituționale și prin raportare la prevederile art. 49 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗