Decizia CCR nr. 246/2019Punctul 13

13. Curtea reține, așadar, că dispunerea de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de judecătorul de cameră preliminară a măsurii obligării provizorii la tratament medical, în cursul urmăririi penale, respectiv al procedurii de cameră preliminară, este condiționată de formularea și înaintarea unei propuneri motivate de către procuror. Pe de altă parte, Curtea reține că la judecata în primă instanță și în apel, măsura poate fi dispusă la cererea procurorului sau de instanța de judecată, din oficiu [art. 246 alin. (11) din Codul de procedură penală]. În aceste condiții, Curtea constată că, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală, competența de a dispune luarea măsurii de siguranță a obligării provizorii la tratament medical aparține judecătorului. Competența exclusivă a judecătorului de luare a măsurilor de siguranță a obligării provizorii la tratament medical și a internării medicale provizorii a fost definitiv stabilită în anul 2003, în acest sens fiind modificate dispozițiile art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 prin art. I pct. 99 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. ...