Decizia CCR nr. 246/2019Punctul 18

18. Având în vedere cele arătate, Curtea reține că, în faza de urmărire penală, față de poziția procurorului, de principal actor al urmăririi penale, este justificată soluția legislativă potrivit căreia declanșarea procedurii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical este subordonată formulării și înaintării judecătorului de drepturi și libertăți a unei propuneri motivate, în această fază procesuală procurorul având competența de efectuare sau, după caz, de supraveghere a urmăririi penale și de apreciere în acest sens. Cu alte cuvinte, reglementarea posibilității de a se ajunge la dispunerea de către judecătorul de drepturi și libertăți a măsurii obligării provizorii la tratament medical doar ca urmare a formulării și înaintării de către procuror a unei propuneri motivate în acest sens, în faza de urmărire penală, apare ca firească, având în vedere faptul că, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, acest din urmă organ judiciar conduce activitatea de urmărire penală în general. Aceeași rațiune este valabilă și în cazul reglementării dispozițiilor art. 246 alin. (13) , potrivit cărora „În cazul în care dispune o soluție de netrimitere în judecată, procurorul sesizează judecătorul de cameră preliminară pentru confirmarea ori, după caz, înlocuirea sau încetarea măsurii.[...]“, în condițiile în care prevederile art. 315 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală stabilesc că „Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) , precum și dispoziții privind: [...] e) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori, după caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 sau 110 din Codul penal, dispozițiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzător;“. În acest sens a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, cu referire la măsura internării medicale provizorii, prin Decizia nr. 13 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 162 din Codul de procedură penală [din 1968], cu referire la art. 114 din Codul penal [din 1969], în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus față de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale, în care a decis că „În cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar față de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, această măsură se dispune de instanța de judecată, la sesizarea procurorului“, întrucât, „chiar în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, obligația și dreptul procurorului de a reacționa împotriva stărilor de pericol pe care legea înțelege și vrea să le combată îi impun să sesizeze instanța în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului față de care sa dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv de iresponsabilitate“. ...