Decizia CCR nr. 246/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, potrivit normei procesual penale criticate, în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical. O dispoziție similară există și în privința luării măsurii de siguranță provizorii cu caracter medical a internării medicale [art. 248 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu conferi și judecătorului de cameră preliminară posibilitatea, în faza camerei preliminare, de a pune în discuție din oficiu luarea măsurilor de siguranță provizorii cu caracter medical, abilitândul doar pe procuror să învestească judecătorul cu o astfel de cerere, rezultă din faptul că pentru faza judecății se prevede expres că aceste măsuri pot fi dispuse și din oficiu [art. 246 alin. (11) și art. 248 alin. (13) din Codul de procedură penală]. Arată că, în cauză, procurorul nu a apreciat că se impune să învestească judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară cu o propunere de luare a vreunei măsuri de siguranță provizorii cu caracter medical. Judecătorul apreciază că, dacă în faza de urmărire penală, față de poziția procurorului, de principal actor al urmăririi penale, este firească stipularea posibilității de a se ajunge la dispunerea (de către judecătorul de drepturi și libertăți) a unor măsuri de siguranță provizorii cu caracter medical, doar ca urmare a unei sesizări formulate în acest sens de către procuror, o astfel de dispoziție nu se mai justifică odată dispusă trimiterea în judecată, indiferent că procesul penal se află în faza camerei preliminare sau în faza judecății, poziția principală revenind judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, instanței de judecată. O excludere a posibilității judecătorului de cameră preliminară de a pune în discuție din oficiu, în procedura de cameră preliminară, dispunerea unei astfel de măsuri, în condițiile în care procurorul are posibilitatea de a învesti judecătorul cu o astfel de sesizare, echivalează cu o nesocotire a poziției pe care judecătorul de cameră preliminară o deține în această fază a procesului penal, o restrângere nejustificată a competențelor judecătorului decurgând din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție. În plus, apreciază că existența unei reglementări diferite sub acest aspect, după cum procesul penal se află în faza camerei preliminare sau în faza judecății, este nejustificată. ...