Decizia CCR nr. 246/2019Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.04.2019 · dosar 27.903/3/2017
Punctul 14
14. Așadar, în primă instanță și în apel, instanța de judecată, din oficiu, poate pune în discuția părților și poate trece la declanșarea procedurii în vederea luării măsurii obligării provizorii la tratament medical, în timp ce, în faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară, deși competența de a se pronunța asupra măsurii de siguranță menționate aparține, de asemenea, judecătorului - de drepturi și libertăți, respectiv de cameră preliminară -, declanșarea procedurii în vederea dispunerii acesteia este condiționată de propunerea motivată a procurorului formulată în acest sens. În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției de neconstituționalitate, susține, în esență, că excluderea posibilității judecătorului de cameră preliminară de a pune în discuție, din oficiu, în procedura de cameră preliminară, dispunerea măsurii obligării provizorii la tratament medical, în condițiile în care procurorul are posibilitatea de a învesti judecătorul cu o astfel de sesizare, echivalează cu o nesocotire a poziției pe care judecătorul de cameră preliminară o deține în această fază a procesului penal, o restrângere nejustificată a competențelor judecătorului decurgând din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗