Decizia CCR nr. 246/2019Punctul 19

19. Totodată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, potrivit art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, procurorul emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată. Trimiterea în judecată a inculpatului constituie o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, încheie această fază procesuală și precedă și declanșează faza procesuală a camerei preliminare. Odată cu epuizarea urmăririi penale, prin trimiterea în judecată, are loc atât sesizarea judecătorului de cameră preliminară, cât și dezînvestirea procurorului din calitatea de organ de urmărire penală. După trimiterea în judecată a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară își va exercita atribuțiile stabilite în art. 342 din Codul de procedură penală, rechizitoriul constituind, potrivit art. 329 din același act normativ, actul de sesizare a instanței de judecată. Prevederile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură penală subordonează luarea de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, a măsurii obligării provizorii la tratament medical față de inculpat, de formularea și înaintarea de către procuror a unei propuneri motivate în acest sens, deși a intervenit transferul de competență funcțională de la organul de urmărire penală către instanța de judecată. Curtea constată însă că soluția legislativă este justificată, având în vedere că legiuitorul constituant a înțeles să confere procurorului un rol determinat în reprezentarea intereselor generale ale societății, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens, se reamintește că măsura obligării provizorii la tratament medical se poate dispune împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, măsura de siguranță având caracter preventiv, fiind, totodată, condiționată de existența pericolului pentru societate. Așadar, măsura de siguranță a obligării provizorii la tratament medical este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate ce nu ar putea fi înlăturată decât prin obligarea inculpatului să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Așa încât, câtă vreme crearea stării de pericol social rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, Curtea reține că măsura de siguranță a obligării provizorii la tratament medical trebuie dispusă fără întârziere, oricare ar fi stadiul procesului penal. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Constituție, libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. Însă, în acord cu art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Legea fundamentală, dreptul la integritatea fizică și psihică este garantat, orice persoană fizică având dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Măsurile de siguranță, inclusiv măsura obligării provizorii la tratament medical, sunt măsuri de constrângere cu caracter preventiv care au ca scop înlăturarea unei stări de pericol generatoare de fapte prevăzute de legea penală. Măsura obligării provizorii la tratament medical are drept scop înlăturarea unui potențial pericol pentru societate, însă are, totodată, și un pronunțat caracter de protejare a inculpatului, fiind dispusă și în interesul celui care a intrat în conflict cu legea penală (în același sens, Decizia nr. 25 din 19 ianuarie 2017, precitată, paragraful 19). ...