Decizia CCR nr. 111/2019Punctul 8
Punctul 8
8. Susțin că organele judiciare au posibilitatea de a refuza dreptul martorului de a fi asistat de avocat în contextul în care acesta formulează o cerere expresă în acest sens, până la momentul în care dobândește calitatea de suspect. Totodată, susțin că, până când martorul nu dobândește calitatea de suspect, organele de urmărire penală pot proceda la administrarea întregului probatoriu (sau a unei părți însemnate din acesta). Mai mult, pe întreaga perioadă cât are calitatea de martor, persoanei îi este îngrădit dreptul la asistență juridică pe parcursul urmăririi penale, restricționându-i-se total accesul la studierea dosarului. În măsura în care persoana audiată inițial în calitate de martor dobândește ulterior calitatea de suspect (în baza declarațiilor altor martori), Codul de procedură penală nu instituie în sarcina organelor judiciare obligația de reaudiere a martorilor acuzării la cererea suspectului. ...
Sursa oficială ↗