DECIZIE 5990/2024Punctul 5

5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recurenta susține teza încălcării art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este nemotivată ori cuprinde motive contradictorii. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrarul și făcând posibil controlul judiciar în căile de atac. Având în vedere aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-reclamantă susține că respingerea de către instanța de fond a cererii de anulare a ordinului M.M.A.P. este nemotivată. Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale, care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și la jurisprudența constantă a Curții europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs constată că abordarea instanței de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susținerile părților în funcție de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reușind însă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii, iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este clamată de către recurentă, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări, astfel cum se susține. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevante fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate, și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției, faptul că partea nu a fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului neputând echivala cu o nemotivare ori cu o motivare contradictorie. Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă se impune a fi analizat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă, acesta vizând ipoteza în care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri. În speță nu poate fi vorba despre autoritate de lucru judecat, având în vedere faptul că Dosarul nr. 565/64/2021 invocat de recurenta-reclamantă a avut alt obiect, respectiv anularea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă la unele specii de păsări admise la vânătoare. Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu este suficient ca recurenții să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Din perspectiva situației de fapt se reține că limitele învestirii instanței, așa cum au fost stabilite la fond, vizează următoarele: Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 912/2022 a fost adoptat la data de 20.04.2022 și a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 28.04.2022, vizând aprobarea cotelor de recoltă/vânătoare la specia căprior pentru perioada 1 mai 2022-30 aprilie 2023. Potrivit preambulului acestui ordin, adoptarea sa a avut la bază Referatul de aprobare nr. DMRC/147.627 din 28.02.2022 (care cuprinde un tabel și un grafic referitoare la situația la nivel național a efectivelor de căprior, a cotelor de recoltă și a realizărilor în ultimele 5 sezoane de vânătoare încheiate, fără a se menționa cota de recoltă aprobată pentru sezonul 20222023), Referatul de aprobare nr. DMRC/147.683 din 25.03.2022 al Direcției managementul resurselor cinegetice (unde se menționează că M.M.A.P. are obligația de a aproba cote de recoltă, că proiectul a fost postat în consultare publică de la data de 4 martie 2022 și că, în urma analizei opiniilor din timpul dezbaterii publice din 25.03.2022, s-a aprobat proiectul de ordin) și Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 2/2022 (menționându-se doar faptul că 12 din membrii consiliului au votat „pentru“ avizarea favorabilă a proiectului de ordin). S-au reținut în preambul prevederile art. 34, art. 6 alin. (1) lit. f) , art. 36 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1) , (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare. Anexa la Ordinul M.M.A.P. nr. 912/2022, intitulată „Centralizator privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada 01.05.202230.04.2023 la specia căprior“, conține cotele de recoltă aprobate pentru specia căprior în număr total de 32.253 de exemplare, astfel: masculi-trofeu - 5.065 de exemplare; masculi selecție - 12.123 de exemplare; femele și tineret - 15.065 de exemplare. Specia căprior (Capreolus capreolus) figurează în anexa nr. 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în anexa nr. 5 C la O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, precum și în anexa III la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979. Trebuie menționat faptul că Referatul de aprobare nr. DMRC 147.627 din 28.02.2022 trimite la Instrucțiunile tehnice de evaluare a efectivelor de vânat și de calcul al cotelor de recoltă, aprobate prin Decizia nr. 10.152/1995 a Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, și la Adresa M.M.A.P. nr. 55.005 din 17.01.2021. În ultimul paragraf al Adresei nr. 55.005 din 17.01.2022 se precizează că Instrucțiunile tehnice de evaluare a efectivelor de vânat și de calcul al cotelor de recoltă, aprobate prin Decizia nr. 10.152/1995 a M.A.P.P.M., trebuiau transmise Gărzilor forestiere și gestionarilor însoțite de anexele G 1-5, Normele de întocmire a studiilor de specialitate pentru gestionarea durabilă a vânatului, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 478/2002, iar la pct. 6 din scrisoare sunt invocate centralizatoarele E 1-18 și anexele G 1-4. Pe de altă parte, în Referatul de aprobare nr. DMRC/147.683 din 25.03.2022 se rețin, în esență, aceleași aspecte, cu referire la alte specii sedentare de interes cinegetic, Avizul nr. 2/2022 al Consiliului Național de Vânătoare fiind unul favorabil. Raportat la aceste împrejurări, faptul că ordinul contestat își încetase aplicabilitatea la momentul promovării căii de atac nu echivalează cu o lipsă de interes în susținerea prezentului demers, întrucât, în cazul acțiunii în contencios administrativ, legalitatea actului se analizează prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept relevante la data emiterii acestuia, iar abrogarea/încetarea efectelor acestuia nu înlătură eventualele prejudicii ce ar fi putut fi cauzate în perioada în care el a fost în vigoare. Așadar, acțiunea în justiție poate fi îndreptată și împotriva unui act care a fost deja pus în aplicare, epuizându-și efectele, acestea nefiind înlăturate prin simpla lui ieșire din vigoare sau ducere la îndeplinire, scopul acțiunii putând fi inclusiv obținerea unei hotărâri de anulare ce constituie premisa în baza căreia emitentul să fie obligat să readucă într-o stare adecvată situația reclamantului, să înlăture consecințele vătămătoare produse asupra acestuia sau să evite adoptarea unui act identic (paragraful 41 al Hotărârii din 25 martie 1999 a Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, Cauza T-l 02/96 Gencor/Comisia). Instanța de fond susține, cu referire la Decizia Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 10.152/1995, că este un act administrativ cu caracter individual, emis chiar înainte de adoptarea Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 (abrogată prin Legea nr. 407/2006), astfel că aplicarea în fapt, în continuare, a acestor norme cu caracter tehnic este justificată, din punct de vedere juridic, de atribuția de coordonare pe care o are pârâtul, în condițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, exercitarea acestui rol de coordonare a întocmirii studiilor de evaluare cinegetice nefiind condiționată de legiuitor, în niciun mod, din punct de vedere formal. Contrar acestor aprecieri, Instrucțiunile tehnice de evaluare a efectivelor de vânat și de calcul al cotelor de recoltă, aprobate prin Decizia nr. 10.152/1995 a Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, nu mai erau în vigoare la emiterea ordinului contestat în prezenta cauză (ca urmare a scoaterii exprese din circuitul civil, începând cu septembrie 1998), având în vedere dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 27 septembrie 1996), conform cărora: „Actualele regulamente, instrucțiuni și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea, emise în baza Legii nr. 26/1976, rămân valabile până la înlocuirea acestora, dar nu mai târziu de 2 ani de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României.“ Cum Legea nr. 103/1996 prevedea un termen clar și neechivoc de ieșire din vigoare a actelor administrative secundare emise în baza Legii nr. 26/1976, respectiv a regulamentelor, instrucțiunilor și normelor tehnice privind vânatul și vânătoarea (septembrie 1998), nefiind preluate reglementări ale temeiului primar al instrucțiunilor aprobate prin Decizia M.A.P.P.M. nr. 10.152/1995, se constată că la adoptarea actului administrativ contestat au fost avute în vedere instrucțiuni care nu mai erau în vigoare, ele neputând așadar fundamenta emiterea ordinului în discuție. În sensul celor de mai sus, observă Înalta Curte că prevederile art. 1 și ale anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 912/2022 au fost adoptate cu aplicarea Instrucțiunilor tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat și de calcul al propunerilor de cote de extras, aprobate prin Decizia nr. 10.152/1995 a Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, a căror valabilitate expirase încă din anul 1998 (prin efectul Legii nr. 103/1996), așadar fără a fi avute în vedere evaluări reale ale efectivelor speciilor de căprior. Aceasta deoarece aprobarea de către pârât a cotelor de recoltă la specia căprior (Capreolus capreolus) în baza art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 este un act de administrare a faunei cinegetice, iar această aprobare a cotelor trebuie să fie fundamentată pe evaluarea efectivelor de faună. La rândul ei, această evaluare a efectivelor este un act de gestionare durabilă a acestei faune, dar și un act de administrare a faunei. Așadar, este corectă susținerea recurentei-reclamante în sensul că aprobarea cotelor de recoltă la specia căprior, prevăzute de anexa la O.M.M.A.P. nr. 912/2022, prin art. 1 din același ordin, pe baza unor evaluări ale efectivelor de faună efectuate conform instrucțiunilor aprobate prin Decizia M.A.P.P.M. nr. 10.152/1995, încalcă dispozițiile art. 56 alin. (1) , raportat la art. 17 alin (1) și alin. (2) , art. 1 lit. x) , art. 16, art. 6 alin. (1) lit. k) și lit. n) din Legea nr. 407/2006, dar și dispozițiile art. 6 și art. 7, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În acest sens, nelegalitatea art. 2, art. 3 și art. 7 din O.M.M.A.P. nr. 912/2022 se impune în virtutea argumentelor reținute în constatarea nelegalității art. 1 și a anexei Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 912/2022, în condițiile în care există o interdependență și subsecvență între conținutul art. 1 din ordin, care stabilește cotele de recoltă, și art. 2, 3 și 7 care fac vorbire despre acestea. Pe de altă parte, și art. 4 și 5 din O.M.M.A.P. nr. 912/2022 au fost adoptate fără a exista o fundamentare prin referatul de aprobare, conform dispozițiilor art. 6 și art. 7 raportat la art. 20 și art. 31 din Legea nr. 24/2000, aceasta fiind cu atât mai necesară cu cât niciunul din cele două texte normative nu se află într-o legătură de dependență cu art. 1 sau art. 2 al respectivului ordin. În privința celui dintâi, O.M.M.A.P. nr. 912/2022 instituie în sarcina structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare (Gărzile forestiere) posibilitatea de a modifica/reaproba cotele de recoltă aprobate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 a fost instituită în sarcina administratorului faunei cinegetice [definit la art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006 ca fiind autoritate publică centrală care răspunde de vânătoare și administrează fauna] atribuția de a aproba cotele de recoltă la speciile de interes cinegetic, administratorul neputând delega această atribuție structurilor teritoriale de specialitate reprezentate de Gărzile forestiere. Legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca, după aprobarea cotelor, administratorul să delege structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare posibilitatea de modificare a acestora. Or, de vreme ce legiuitorul a stabilit titularul obligației de determinare a cotelor de recoltă, pentru a putea fi admise derogări de la această regulă cu privire la eventualele modificări ulterioare, acest drept trebuia conferit explicit, modificarea trebuind să fie efectuată de cel care are competența de stabilire/întocmire. O.U.G. nr. 32/2015 stabilește, între principalele atribuții ale gărzilor, monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național, or aceste acțiuni nu implică modificarea deciziei adoptate la nivelul pârâtului, ca organ ierarhic superior Gărzilor forestiere. În plus, dispozițiile din H.G. nr. 743/2015 și O.M.M.A.P. nr. 456/2016, acte normative de rang inferior legii, nu pot duce la o interpretare contrară a art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, unde legiuitorul a fost explicit în desemnarea autorității competente să stabilească aceste cote de recoltă. Pe de altă parte, Gărzile forestiere nu pot fi asimilate autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, administratorul faunei cinegetice fiind exclusiv autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice, și nicidecum Gărzile forestiere. De altfel, legiuitorul primar face o distincție clară între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și Gărzile forestiere prin chiar textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere (instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin preluarea atribuțiilor activităților, a posturilor și a personalului de la comisariatele de regim silvic și cinegetic, care se desființează). Prin urmare, Gărzile forestiere nu pot fi confundate cu autoritatea centrală care se ocupă de silvicultură și vânătoare și, evident, nu se pot subroga acestei autorități centrale. În același sens dispune și art. 1 din O.U.G. nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale (actul normativ primar aflat în vigoare la data emiterii O.M.M.A.P. nr. 1.571/2022): (1) Se înființează Garda Forestieră Națională, instituție publică care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității publice centrale pentru silvicultură. (2) Garda Forestieră Națională are în subordine Gărzile forestiere, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care sunt instituții publice cu personalitate juridică. În continuare, H.G. nr. 46/2023 privind organizarea, funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Națională și Gărzile forestiere reglementează, în sarcina Gărzilor forestiere aflate în subordinea Gărzii Naționale de Mediu, atribuții de implementare, monitorizare și control al regimului cinegetic, iar nu de stabilire a cotelor de recoltă. O interdicție explicită a stabilirii/modificării cotelor de recoltă nu este necesar a fi cuprinsă în lege câtă vreme această dispoziție reiese în mod implicit chiar din caracterul prescriptiv al normei de la art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006. Astfel, din moment ce legiuitorul a instituit atribuția aprobării normelor în sarcina administratorului, cu avizul autorității care răspunde de protecția mediului, rezultă, per a contrario, că nimeni altcineva nu are această atribuție. Prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al Gărzilor forestiere (care fac referire la atribuțiile Gărzilor forestiere în ceea ce privește aprobarea suplimentării cotelor de recoltă) sunt adoptate printr-un act normativ de nivel inferior în raport cu Legea nr. 407/2006. Cu referire la art. 5 din Ordinul M.M.A.P. nr. 912/2022, acesta contravine dispozițiilor art. 6 și art. 77 din Legea nr. 24/2000 raportat la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 407/2006, pentru că nu instituie o regulă necesară și suficientă care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă, iar necesitatea emiterii/adoptării acestui articol nu rezultă din cuprinsul art. 34 din Legea nr. 407/2006. În primul rând, în textul art. 5 din ordin se stipulează că acest articol a fost adoptat „pentru aplicarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 407/2006“. În al doilea rând, sintagma „numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului“ din conținutul art. 77 din Legea 24/2000 indică faptul că necesitatea emiterii/adoptării unor ordine precum cel contestat trebuie să rezulte dintr-o normă de ordin superior. Constată instanța de control judiciar că din textul art. 34 din Legea nr. 407/2006 rezultă cu claritate că vânarea exemplarelor de faună sălbatică se face în limitele/cu respectarea cotelor de recoltă și a derogărilor stabilite, în condițiile în care cotele se stabilesc în baza art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, iar derogările se stabilesc în baza art. 38 din O.U.G. nr. 57/2007. Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 34 din Legea nr. 407/2006 nu autorizează M.M.A.P. să suplimenteze cotele de recoltă la speciile de interes cinegetic sau să aprobe noi cote de recoltă, diferite de cele aprobate prin ordin, printr-o procedură distinctă de cea stabilită la art. 6 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, în vederea recoltării/vânării acestor specii pe tot timpul anului. Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că nu se mai impun a fi analizate restul criticilor formulate de către reclamantă, casarea hotărârii recurate impunându-se potrivit considerentelor anterior menționate. ...