Decizia ÎCCJ nr. 679/2023Punctul 5

5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 5.1. Criticile referitoare la greșita aplicare a normelor de procedură de către instanța de fond, de natură a atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va înlătura aceste critici de nelegalitate, ca neîntemeiate, observând că în cauză nu este incident cazul de casare menționat. În esență, în susținerea criticilor formulate recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de fond ar fi apreciat în mod eronat probele administrate/ar fi ignorat materialul probator. Or, modul de administrare a probelor și de apreciere a materialului probator reprezintă o chestiune ce privește temeinicia hotărârii recurate, iar nu legalitatea acesteia. Așadar, va reține Înalta Curte că, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aceste critici ale recurentei nu se încadrează în criticile de nelegalitate limitativ reglementate de Codul de procedură civilă, astfel că nu pot face obiect al recursului. ... 5.2. Criticile de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii recurate, precum și în legătură cu inserarea unor considerente contradictorii în cuprinsul acesteia, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va reține că și aceste critici de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse. În acest sens, contrar celor menționate în cererea de recurs, se va constata din lecturarea considerentelor sentinței recurate că aceasta conține raționamentul logico-juridic al instanței de fond, care a condus la pronunțarea hotărârii, fără a se putea pretinde în mod valid că acest raționament ar fi o preluare fidelă a apărărilor intimatului-pârât. Astfel, Înalta Curte va observa că instanța de fond a analizat toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea introductivă în legătură cu actul normativ atacat, pe care le-a înlăturat motivat, prin indicarea textelor de lege incidente speței, precum și a modului în care, potrivit acestei instanțe, acestea trebuie interpretate și aplicate. Faptul că prin hotărârea recurată nu au fost analizate toate argumentele reclamantei, invocate în susținerea fiecărei critici de nelegalitate, în parte, nu este de natură a atrage casarea acestei hotărâri, aplicarea dispozițiilor art. 425 din Codul de procedură civilă nefiind de natură a impune instanței analiza separată a tuturor acestor argumente, ci doar a celor care prezintă relevanță în dezlegarea fondului cauzei. Or, în speță, argumentele relevante au fost complet analizate de instanța de fond, care în urma expunerii lor a prezentat propriul raționament în baza căruia a adoptat soluția recurată, astfel că nu sunt incidente, din această perspectivă, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă. Nu vor fi reținute nici criticile recurentei-reclamante referitoare la inserarea unor considerente contradictorii/străine de natura pricinii, observând instanța de recurs că, deși a invocat acest lucru prin cererea formulată, recurenta nu a fost în măsură să justifice în mod pertinent concluzia la care a ajuns referitoare la natura contradictorie a unora dintre considerente. În realitate, în urma verificării hotărârii atacate, Înalta Curte va observa că aceasta urmează un fir logic ce poate fi ușor urmărit, fără a conține pasaje care se contrazic ori care contrazic concluzii anterior exprimate prin același act de procedură al instanței. În final, în ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea principiului nediscriminării prin raportare la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, Înalta Curte va reține că acestea au fost invocate în fața instanței de fond prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării, fiind depășit astfel termenul legal de modificare a acțiunii, reglementat de dispozițiile art. 204 din Codul de procedură civilă. Pe cale de consecință, în aplicarea inclusiv a dispozițiilor art. 494 raportate la art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, va observa instanța de recurs că în mod corect aceste critici noi nu au fost analizate de instanța fondului, iar în același timp ele nu pot face nici obiectul verificărilor instanței de recurs, prin raportare la limitele verificărilor realizate de instanța de control judiciar, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 494 raportate la art. 478 din Codul de procedură civilă. ... 5.3. Criticile de nelegalitate referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va reține că aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea sentinței recurate. În acest sens, va observa instanța de recurs că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deoarece se încalcă principiul ierarhiei actelor normative. Prioritar, Înalta Curte va reține că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituția României - care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Așadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune așadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care are forță juridică superioară. Aplicând cele anterior enunțate speței de față, se va constata că în ceea ce privește hotărârile de guvern sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din Constituția României, potrivit cărora: Art. 108 Actele Guvernului (1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. (2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. [...] În cauza de față, Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispozițiilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aspect ce rezultă din chiar denumirea actului. Art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, a cărui anulare a fost solicitată, a fost adoptat în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, textul arătând următoarele: + Articolul 66 Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege. Actul normativ de rang superior, în executarea căruia a fost adoptat art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, dispune în sensul că: + Articolul 85 (1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. [...] Se observă că prin lege, act normativ cu forță juridică superioară, legiuitorul a stabilit care sunt condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru ca soțul supraviețuitor să poată beneficia de pensie de urmaș, printre care „împlinirea vârstei standard de pensionare“, executarea acestor dispoziții urmând a fi detaliată prin actul de rang inferior, reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, prin „vârstă standard de pensionare“ se înțelege „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege“. În analiza modului de executare a dispozițiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin art. 66 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora: Art. 3 Respectarea normelor de tehnică legislativă (1) Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern și a propunerilor legislative aparținând deputaților, senatorilor sau cetățenilor, în cadrul exercitării dreptului la inițiativa legislativă, la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu asemenea atribuții. [...] Art. 4 Ierarhia actelor normative [...] (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Așadar, se constată că în aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 intimatul-pârât Guvernul României avea obligația ca, la elaborarea normelor, să respecte limitele din actul de rang superior privind condițiile de acordare a pensiei de urmaș. Or, în ceea ce privește condiția referitoare la „vârsta standard de pensionare“, intimatul-pârât Guvernul României a menționat în cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 că îndeplinirea acesteia are în vedere „vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege“. Înalta Curte va observa însă că definirea sintagmei „vârsta standard de pensionare“ prin raportare exclusiv la condițiile din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior, prin restrângerea în mod nepermis a categoriei destinatarilor normei și eliminarea din această categorie a acelor persoane pentru care vârsta standard de pensionare se calculează inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege. De altfel, prevederile actului normativ de rang superior, respectiv cele ale art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, au fost supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a reținut următoarele: În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaș este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât și vârsta standard de pensionare redusă în condițiile legii. În considerentele acestei decizii, obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în legătură cu semnificația sintagmei „vârsta standard de pensionare“ din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă acoperă doar vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sau include și vârsta standard de pensionare redusă, s-au reținut, în continuare, următoarele: 98. În absența unei trimiteri exprese în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 la o anume prevedere legală, care ar fi eo ipso lămuritoare pentru intenția legiuitorului în privința accepțiunii noțiunii de «vârstă standard de pensionare», definiția din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este, în mod neechivoc, reperul pentru stabilirea conținutului conceptual al sintagmei în discuție. (...) ... 102. Așadar, trebuie constatat că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 conține o trimitere implicită la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeași lege, potrivit cărora vârsta standard de pensionare este «vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege ... Analizând corelația dintre dispozițiile art. 85 alin. (1) și ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în continuare, prin aceeași decizie: 125. Sintagma «vârsta standard de pensionare» din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce vizează îndreptățirea la pensia de urmaș, înglobează accepțiunile noțiunii definite în ambele teze ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, anume atât vârsta din anexa nr. 5 la Legea [și vârsta unică din art. 53 alin. (1) ], dar și vârsta standard de pensionare redusă. ... 126. Este relevant faptul, deja semnalat, că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu trimite în mod expres la o anume prevedere legală, ceea ce înseamnă, după cum s-a arătat deja în prezentul raport, trimiterea implicită la definiția din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010. ... 127. În aplicarea regulii de interpretare logică a legii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, raportarea la ... definiție presupune preluarea ambelor accepțiuni ale conceptului, așadar și a celei privitoare la vârsta standard de pensionare redusă. 128. Pe de altă parte, din moment ce definiția cuprinde ambele semnificații ale noțiunii de «vârstă standard de pensionare», o eventuală intenție a legiuitorului de limitare a noțiunii, în cuprinsul normei referitoare la pensia de urmaș, doar la una dintre accepțiuni, anume la cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit materializată într-o trimitere expresă la această anexă a legii. [...] ... 136. Întrucât intenția legiuitorului a fost de a acorda soțului supraviețuitor care întrunește condițiile de a obține pensie un drept de opțiune între pensia sa sau pensia de urmaș, pentru ca acest drept de opțiune să fie unul concret și efectiv, trebuie să i se recunoască soțului supraviețuitor acest drept din momentul în care acesta întrunește condițiile referitoare la vârsta standard de pensionare, inclusiv cu aplicarea reducerilor corespunzătoare circumstanțelor sale personale. ... În considerarea acestor dezlegări obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, date prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, instanța de recurs va concluziona în sensul că limitele avute în vedere de prevederile actului de rang superior - art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 - în ceea ce privește categoria beneficiarilor pensiei de urmaș, determinată prin raportare la îndeplinirea condiției privind „vârsta standard de pensionare“, sunt mai largi decât cele reglementate prin actul de rang inferior, care, deși a fost emis în scopul aplicării legii, restrânge această categorie a beneficiarilor, făcând trimitere la vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără aplicarea reducerilor prevăzute de același act normativ. Or, astfel cum s-a arătat anterior, în aplicarea dispozițiilor art. 108 din Constituția României și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, la elaborarea hotărârii de guvern contestate emitentul avea obligația de a ține cont de actul normativ cu forță juridică superioară, fără a avea posibilitatea de a introduce condiții sau limitări ce nu au fost stabilite prin acest act, de natură a afecta însuși dreptul substanțial recunoscut prin lege. Va mai observa instanța de recurs că, prin condiționarea recunoașterii dreptului la pensia de urmaș de îndeplinirea condiției privind vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără ca îndeplinirea acestei condiții (care potrivit anexei are în vedere doar data nașterii solicitantului, stagiul complet de cotizare și stagiul minim de cotizare) să poată fi influențată inclusiv de aplicarea reducerilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, intimatul pârât Guvernul României a operat, prin act juridic de rang inferior, o modificare nepermisă a actului normativ de rang superior, încălcând în acest mod inclusiv prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora evenimentele legislative - modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea - pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior. Astfel cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19/2022 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost incidental analizate inclusiv prevederile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011: 145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecință a principiului supremației legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât privește actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate este indiscutabilă. ... 146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii și urmărește organizarea și executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ. ... 147. În acest sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor, nu pot, prin conținutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituția României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăși a legii. ... 148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepțiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conținută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ține cont de actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010 și nu de normele metodologice care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia. ... 149. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 263/2010, astfel încât trebuie aplicat numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară. ... 150. Prin urmare, trimiterea expresă din cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, în ceea ce privește art. 85 alin. (1) din acest act normativ, nu poate înlătura de la beneficiul pensiei de urmaș pe cei care îndeplinesc cerințele de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege. ... În concluzie, contrar constatărilor instanței de fond, Înalta Curte va reține că soluția legislativă ce se regăsește în conținutul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, adoptată de intimatul-pârât Guvernul României în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, încalcă principiul ierarhiei actelor normative, restrângând în mod nepermis categoria beneficiarilor pensiei de urmaș prin raportare exclusiv la acei beneficiari care îndeplinesc condițiile privind „vârsta standard de pensionare“ din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără a avea în vedere persoanele care îndeplinesc condițiile referitoare la „vârsta standard de pensionare“ inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege. O astfel de restrângere, în măsura în care ar fi fost necesară, se impunea a fi realizată direct prin lege, actul normativ de rang inferior neputând opera modificări asupra drepturilor recunoscute prin actul de rang superior. Având în vedere că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă condiție de legalitate a actului cu caracter normativ contestat, Înalta Curte va concluziona în sensul că sentința recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 108 din Constituția României, precum și a prevederilor art. 3 alin. (1) , art. 4 alin. (3) și art. 58 din Legea nr. 24/2000, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 498 alin. (2) din Codul de procedură civilă, va casa hotărârea recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea reclamantei și va dispune anularea dispozițiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. Văzând și dispozițiile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, în rejudecare, Înalta Curte va obliga pârâtul Guvernul României, ca parte care a căzut în pretenții, să plătească reclamantei A.M. cheltuielile ocazionate acesteia de soluționarea prezentului litigiu, în cuantum total de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Totodată, în considerarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, urmează a se dispune întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... ...