DECIZIE 5989/2024Punctul 5

5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recurenții susțin teza încălcării art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este nemotivată ori cuprinde motive contradictorii. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrarul și făcând posibil controlul judiciar în căile de atac. Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului-pârât fac vorbire despre neanalizarea, de către instanța de fond, a susținerilor sale referitoare la faptul că, la data pronunțării hotărârii, actul administrativ contestat nu mai era în vigoare (perioada de valabilitate a ordinului fiind între 9.06.2022 și 14.05.2023), respectiv la lipsa argumentelor juridice care au condus la anularea anexei nr. 5 la ordin. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține că respingerea, de către instanța de fond, a cererii de anulare a art. 7 din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022 este parțial nemotivată. Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și la jurisprudența constantă a Curții europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs constată că abordarea instanței de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susținerile părților în funcție de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reușind însă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii, iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este clamată de către recurenți, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acestora, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum se susține. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate, și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Referitor la lipsa de motivare a soluției privind anularea anexei nr. 5 la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022, contrar acestor alegații, instanța de fond a motivat anularea anexei prin prisma faptului că aprobarea cotelor de recoltă s-a făcut conform unor evaluări efectuate în baza Deciziei ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995, act ieșit din vigoare. Există de asemenea o motivare implicită raportat la susținerile recurentului-pârât privitoare la încetarea efectelor actului administrativ contestat, precum și argumente suficiente expuse de instanță cu privire la susținerile reclamantei referitoare la respingerea cererii de anulare a art. 7 din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022, faptul că părțile nu au fost în acord deplin cu raționamentul judecătorului fondului neputând echivala cu o nemotivare. Înalta Curte constată că recursurile declarate de părți se impun a fi analizate și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu este suficient ca recurenții să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Din perspectiva situației de fapt se reține că limitele învestirii instanței, așa cum au fost stabilite la fond, vizează următoarele: La data de 7 iunie 2022 pârâtul M.M.A.P. a emis Ordinul nr. 1.571/2022 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada iunie 2022-14 mai 2023. Conform preambulului, acest ordin a fost emis în temeiul Referatului de aprobare nr. DMRC/147.684 din 25.03.2022 și Referatului de aprobare nr. DMRC/147.812 din 31.05.2022 ale Direcției managementul resurselor cinegetice, ambele făcând trimitere la Instrucțiunile tehnice de evaluare a efectivelor de vânat și de calcul al cotelor de recoltă, aprobate prin Decizia ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995, precum și la dispozițiile transmise de către M.M.A.P. prin Scrisoarea nr. 55.005 din 17.01.2022. Decizia ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum rezultă din Adresa nr. 6.369 din 6.09.2022 a Regiei Autonome „Monitorul Oficial“. În același timp, art. 50 alin. 2 din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 27 septembrie 1996, dispune în sensul că „Actualele regulamente, instrucțiuni și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea, emise în baza Legii nr. 26/1976, rămân valabile până la înlocuirea acestora, dar nu mai târziu de 2 ani de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României“. Raportat la aceste împrejurări, în privința recursului declarat de către pârât, este corectă constatarea instanței de fond în sensul că instrucțiunile tehnice de evaluare a efectivelor de vânat și de calcul al cotelor de recoltă, aprobate prin Decizia ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995 nu mai erau în vigoare la emiterea ordinului în discuție, neputând astfel să fundamenteze emiterea lui (ca urmare a scoaterii exprese din circuitul civil, începând cu septembrie 1998). Judecătorul fondului a subliniat judicios faptul că, la data de 5 februarie 2021, M.M.A.P. a postat pe site-ul propriu, în vederea consultării publice, proiectul de Ordin privind aprobarea Instrucțiunilor pentru evaluarea efectivelor unor specii de faună cinegetică admise la vânătoare, împreună cu Referatul de aprobare nr. 149.148 din 27.07.2020. În referatul respectiv, pârâtul M.M.A.P. justifică necesitatea adoptării proiectului mai sus menționat arătând că: „în prezent, evaluarea efectivelor din fauna cinegetică admisă la vânătoare se realizează anual de către gestionarii fondurilor cinegetice sub coordonarea gărzilor forestiere (structuri teritoriale de specialitate ale M.M.A.P.), pentru fiecare fond cinegetic, în conformitate cu prevederile Deciziei Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 10.152/1995 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat și de calcul al propunerilor de cote de extras. Însă, acestea, pe lângă faptul că nu au un caracter normativ, nu mai pot fi aplicate în contextul actual al administrării și gestionării faunei cinegetice“. Pârâtul a mai menționat că se dorește implementarea unor reglementări suficiente, fără echivoc, adaptate legislației în vigoare. Concluzia la care instanța de fond ajunge nu poate fi decât validată, în sensul în care chiar pârâtul apreciază că Decizia ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat și de calculare a propunerilor de cote de extras nu mai poate fi aplicată. În cazul de față, art. 50 din Legea nr. 103/1996 prevedea un termen clar si neechivoc de ieșire din vigoare a actelor administrative secundare emise în baza Legii nr. 26/1976, respectiv a regulamentelor, instrucțiunilor și normelor tehnice privind vânatul și vânătoarea, el nepreluând nicio reglementare a temeiului primar al instrucțiunilor aprobate prin Decizia ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 10.152/1995. În condițiile în care la adoptarea actului administrativ contestat au fost avute în vedere instrucțiuni care nu mai erau în vigoare, ele nu puteau fundamenta emiterea ordinului în discuție. Pe de altă parte, faptul că, la rândul lui, ordinul contestat își încetase aplicabilitatea la momentul pronunțării instanței de fond nu echivalează cu o lipsă de interes în susținerea acțiunii întrucât, în cazul acțiunii în contencios administrativ, legalitatea actului se analizează prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept relevante la data emiterii acestuia, iar abrogarea/ încetarea efectelor acestuia nu înlătură eventualele prejudicii ce ar fi putut fi cauzate în perioada în care el a fost în vigoare. Așadar, acțiunea în justiție poate fi îndreptată și împotriva unui act care a fost deja pus în aplicare, epuizându-și efectele, acestea nefiind înlăturate prin simpla lui ieșire din vigoare sau ducere la îndeplinire, scopul acțiunii putând fi inclusiv obținerea unei hotărâri de anulare ce constituie premisa în baza căreia emitentul să fie obligat să readucă într-o stare adecvată situația reclamantului, să înlăture consecințele vătămătoare produse asupra acestuia sau să evite adoptarea unui act identic (paragraful 41 al Hotărârii din 25 martie 1999 a Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, Cauza T-l 02/96 Gencor/Comisia). Corect subliniază intimata-reclamantă că este irelevantă invocarea de către recurentul-pârât a considerentelor dintr-o decizie pronunțată într-un dosar având ca obiect suspendarea unui act administrativ, interesul aplicării măsurii provizorii a suspendării actului subzistând în acel caz, într-adevăr, atât timp actul este în vigoare și produce efecte, ceea ce nu este cazul în speță. Recurentul-pârât mai susține că, în mod eronat, instanța de fond a justificat un interes legitim privat, așa cum acesta este explicitat în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 8/2020, pentru că în statutul reclamantei „vânătoarea sportivă sau creșterea animalelor în vederea recoltării prin împușcare în exploatații împrejmuite“ sunt considerate abuzuri, în timp ce practicarea acestei „vânători sportive“ a fost reglementată prin art. 4 din Legea nr. 26/1976. Contrar acestor susțineri, art. 4 din Legea nr. 26/1976 nu conține o reglementare propriu-zisă a „vânătorii sportive/sportiv-recreative“, ci o reglementare a „gospodăririi vânatului“, cu referiri la „ocrotirea vânatului“. Nu există așadar o lipsă de corelare între scopul statutar al reclamantei și Legea nr. 26/1976 (abrogată prin Legea nr. 103/1996) care să justifice o lipsă de interes în promovarea acțiunii de anulare a Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022. Cu referire la Decizia civilă nr. 3.984/20.09.2023, pronunțată în Dosarul nr. 696/1/2023, considerentele pe care se întemeiază instanța pentru a respinge acțiunea ca rămasă fără obiect vizează ieșirea din vigoare a unui act administrativ (Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 912/2022) la momentul judecării recursului, iar nu lipsa de interes a promotorilor acțiunii. În speța de față, cererea de chemare în judecată a fost promovată de asociația reclamantă, organizație neguvernamentală constituită în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, având ca scop, conform statutului atașat la dosar, prevenirea și combaterea abuzurilor împotriva mediului înconjurător (protecția mediului) și a animalelor (protecția animalelor), aceasta desfășurând activități și acțiuni de combatere a abuzurilor în realizarea acestor scopuri declarate. Conform statutului, sunt considerate abuzuri împotriva animalelor: „(...) adoptarea și/sau neabrogarea unor acte normative care încalcă Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, articolul 13 din Tratatul de la Lisabona, precum și recomandările comunitare, în sensul că promovează, favorizează sau tolerează relele tratamente și cruzimile față de animale; supunerea animalelor la rele tratamente și cruzimi așa cum sunt acestea definite în Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, în legislația comunitară și în legislația națională privind protecția animalelor; vânătoarea sportivă (...)“, „orice act de încălcare a legislației de mediu naționale, a legislație și recomandărilor comunitare, precum și a prevederilor Protocolului de la Kyoto“, precum și „distrugerea și/sau exploatarea excesivă a fondului forestier, a fondului cinegetic, fondului piscicol a florei și faunei; periclitarea prin orice metodă a existenței unor ecosisteme; neluarea măsurilor pentru refacerea ecosistemelor respective“. Art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Efectuând, în concret, o verificare referitoare la legătura dintre scopul asociației reclamante, astfel cum este el dezvoltat în statut și ordinul ministrului apelor, pădurilor și mediului contestat, se constată că aceasta există, de vreme ce scopul declarat al asociației nu are un caracter generic, ci, dimpotrivă, se referă la combaterea abuzurilor împotriva animalelor și protecția mediului, la protecția fondului cinegetic și combaterea vânătorii sportive, iar obiectul de reglementare al actului administrativ contestat se referă la acțiunile de vânătoare sportivă și limitele desfășurării acesteia. Nu se poate spune că instanța de fond ar fi justificat existența interesului în promovarea acțiunii exclusiv pe baza scopului statutar care o autoriza să combată vânătoarea sportivă, fiind citate și alte scopuri din statut (exploatarea excesivă a fondului cinegetic și a faunei, încălcarea normelor naționale și comunitare de mediu). Sunt nefondate și apărările prin care recurentul-pârât argumentează posibilitatea gărzilor forestiere de a aproba/ reaproba cotele de recoltă, prevăzută de art. 4 din ordinul contestat. Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că art. 4 din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022 instituie în sarcina structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare (Gărzile forestiere) posibilitatea, contrară legii, de a modifica/reaproba cotele de recoltă aprobate de pârâtul M.M.A.P. prin anexele la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022. În acord cu soluția recurată, prin art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 a fost instituită în sarcina administratorului faunei cinegetice [definit la art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006 ca fiind autoritate publică centrală care răspunde de vânătoare și administrează fauna] atribuția de a aproba cotele de recoltă la speciile de interes cinegetic, administratorul neputând delega această atribuție structurilor teritoriale de specialitate reprezentate de Gărzile forestiere. Legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca, după aprobarea cotelor, administratorul să delege structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare posibilitatea de modificare a acestora. Or, de vreme ce legiuitorul a stabilit titularul obligației de determinare a cotelor de recoltă, pentru a putea fi admise derogări de la această regulă cu privire la eventualele modificări ulterioare, acest drept trebuia conferit explicit, modificarea trebuind să fie efectuată de cel care are competența de stabilire/întocmire. Nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că, de vreme ce legiuitorul nu interzice delegarea de competență, aceasta este permisă conform art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2015 stabilește, între principalele atribuții ale Gărzilor, monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național, or aceste acțiuni nu implică modificarea deciziei adoptate la nivelul pârâtului, ca organ ierarhic superior Gărzilor forestiere. În plus, dispozițiile din Hotărârea Guvernului nr. 743/2015 și Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 456/2016, acte normative de rang inferior legii, nu pot duce la o interpretare contrară a art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, unde legiuitorul a fost explicit în desemnarea autorității competente să stabilească aceste cote de recoltă. Pe de altă parte, Gărzile forestiere nu pot fi asimilate autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, administratorul faunei cinegetice fiind exclusiv autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice, și nicidecum Gărzile forestiere. De altfel, legiuitorul primar face o distincție clară între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și Gărzile forestiere prin chiar textul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere (instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin preluarea atribuțiilor activităților, a posturilor și a personalului de la comisariatele de regim silvic și cinegetic, care se desființează). Prin urmare, Gărzile forestiere nu pot fi confundate cu autoritatea centrală care se ocupă de silvicultură și vânătoare și, evident, nu se pot subroga acestei autorități centrale. În același sens dispune și art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale (actul normativ primar aflat în vigoare la data emiterii Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022): (1) Se înființează Garda Forestieră Națională, instituție publică care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității publice centrale pentru silvicultură. (2) Garda Forestieră Națională are în subordine Gărzile forestiere, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care sunt instituții publice cu personalitate juridică. În continuare, Hotărârea Guvernului nr. 46/2023 privind organizarea, funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Națională și gărzile forestiere reglementează, în sarcina gărzilor forestiere aflate în subordinea Gărzii Naționale de Mediu, atribuții de implementare, monitorizare și control al regimului cinegetic, iar nu de stabilire a cotelor de recoltă. O interdicție explicită a stabilirii/modificării cotelor de recoltă nu este necesar a fi cuprinsă în lege câtă vreme această dispoziție reiese în mod implicit chiar din caracterul prescriptiv al normei de la art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006. Astfel, din moment ce legiuitorul a instituit atribuția aprobării normelor în sarcina administratorului, cu avizul autorității care răspunde de protecția mediului, rezultă, per a contrario, că nimeni altcineva nu are această atribuție. Contrar susținerilor recurentului-pârât, prevederile ROF al Gărzilor forestiere (care fac referire la atribuțiile gărzilor forestiere in ceea ce privește aprobarea suplimentarii cotelor de recoltă) sunt adoptate printr-un act normativ de nivel inferior în raport cu Legea nr. 407/2006. Sunt de asemenea nefondate apărările prin care recurentul-pârât susține legalitatea art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022, cu următorul cuprins: „Exemplarele din speciile admise la vânătoare care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice se recoltează în orice perioadă a anului, la solicitarea scrisă a gestionarului, de către vânători, sub coordonarea personalului de specialitate angajat al gestionarului, precum și de către acesta din urmă, după cum urmează: a) în baza aprobării conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare în raza căreia se află fondul cinegetic, în situația în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin nu a fost realizată; ... b) în baza aprobării conducerii autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, la propunerea structurilor sale teritoriale de specialitate pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, precum și în situația în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.“ ... Instanța de fond a reținut că acest articol nu este fundamentat și nu există nicio justificare a adoptării sale, fapt ce contravine prevederilor art. 6 și 30 din Legea nr. 24/2000. Pe de altă parte, prin art. 6 sus-menționat se permite aprobarea unui număr suplimentar din speciile admise la vânătoare față de cel stabilit prin cota de recoltă pentru motivul „provocării de pagube“ fără ca această noțiune să fie definită, astfel că textul articolului nu este clar, precis și suficient pentru aplicarea sa. Totodată, lipsa de claritate a textului legal face imposibilă verificarea respectării prevederilor art. 14 din Legea nr. 24/2000, care prescriu regula unicității reglementării în materie prin raportare la prevederile art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 care stabilește condițiile procedurii speciale a derogărilor. În acord cu argumentele primei instanțe, Înalta Curte observă de asemenea că în referatele de aprobare ale ordinului contestat nu există vreo fundamendare/justificare a adoptării prevederilor acestui articol, în contextul în care obiectul ordinului contestat este aprobarea cotelor de recoltă prevăzute în anexele nr. 1-5, și nu crearea unui cadru juridic pentru aprobarea ulterioară a unor cote de recoltă suplimentare, ori de câte ori se consideră că speciile de mamifere sau păsări ar provoca pagube. Referitor la art. 14 din ordinul contestat, acesta are următorul cuprins: Numărul maxim de exemplare care poate fi vânat/zi/vânător pentru speciile din anexa nr. 5 la prezentul ordin este de 25 de exemplare, excepție făcând specia ieruncă care se poate recolta doar un exemplar/zi/vânător. Cum aceste dispoziții, în legătură directă cu prevederile anexei nr. 5, nu pot avea o existență de sine stătătoare, în lipsa unor cote de recoltă admise la vânătoare în ființă, s-a impus anularea și a art. 14 din ordinul contestat. Sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât cu privire la legalitatea art. 15 din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022, acesta contravenind dispozițiilor art. 6 și 77 din Legea nr. 24/2000, raportat la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 407/2006, pentru că nu instituie o regulă necesară și suficientă care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă, iar necesitatea emiterii/adoptării acestui articol nu rezultă din cuprinsul textului de lege menționat. Referitor la recursul reclamantei, art. 7 din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022 cuprinde norme de recomandare cu privire la ceea ce legea dispune prin norme imperative și are următorul conținut: „Pentru diminuarea efectelor negative pe care speciile de pradă le au asupra efectivelor de căprior, iepure, fazan și potârniche, se recomandă ca gestionarii fondurilor cinegetice să organizeze și să desfășoare lunar, în perioada legală de vânătoare, acțiuni având ca scop realizarea integrală a cotelor de recoltă aprobate pentru speciile vulpe și șacal, precum și combaterea câinilor hoinari și a pisicilor sălbăticite.“ Instanța de fond a reținut în esență că nu constituie un motiv de nelegalitate susținerea potrivit căreia art. 7 sus-menționat nu ar fi o normă necesară, respingând argumentul că art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 impune realizarea obligatorie a cotelor de recoltă aprobate, iar art. 19 alin. (3) și (4) face vorbire despre împușcarea câinilor hoinari și a pisicilor sălbăticite. În acord cu jurisprudența invocată de către reclamantă, Înalta Curte apreciază că se impun a fi satisfăcute rigorile prevederilor Legii nr. 24/2000, respectiv art. 6 alin. (1) care prevede că „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte (...)“, art. 30 potrivit căruia proiectul de act normativ trebuie să fie însoțit de instrumente de prezentare și motivare și art. 20 care impune ca elaborarea proiectelor de acte normative să fie precedată de o activitate de documentare și analiză științifică, rezultatele studiilor de cercetare și referirile la sursele de informații suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative fiind incluse în instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de act normativ. Recurenta reclamantă a invocat și nefundamentarea art. 7 din ordinul contestat, susținere care se dovedește și ea corectă, fiind încălcate dispozițiile art. 6, 7, 20, 30 și 31 din Legea nr. 24/2000, raportat la prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, art. 37 și anexa nr. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, în contextul în care speciile de vulpe si șacal sunt tratate ca niște dăunători care creează prin simpla lor existență un pericol de dezechilibru ecologic. Or, în cele două referate de aprobare ale Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.571/2022 nu există o justificare, nu sunt invocate argumente, studii sau cercetări care să demonstreze efectele negative ale speciilor de vulpe sau șacal asupra speciilor a căror protejare se dorește. ...