DECIZIE 3899/2021Punctul II

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicită anularea dispozițiilor art. 12 din Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, în conformitate cu care „Încălcarea dispozițiilor prezentei decizii poate atrage răspunderea contravențională, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare“. Prin intermediul cererii de recurs, recurenta invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, „casarea unor hotărâri se poate cere [...] 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei“. Pentru a justifica incidența acestui text legal, recurenta pretinde că „este contradictoriu conținutul considerentelor pronunțate de instanța de fond“. În acest sens, recurenta susține că apărările i-ar fi fost validate inițial de prima instanță prin intermediul următorului considerent: „Este real faptul că pârâta, în considerarea atribuțiilor de monitorizare și supraveghere, apreciind că este necesară reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, în scopul asigurării unei protecții eficiente a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice vizate, a emis Decizia nr. 105/2007 care reglementează prelucrările de date stabilite în Legea nr. 677/2001, în principiu detaliind soluțiile din actul normativ principal, Legea nr. 677/2001“. Instanța de control judiciar reține că nu există niciun fel de contradicție între susținerile instanței, aceasta evidențiind de ce sancțiunea nulității se impune doar pentru art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, a cărui critică de nelegalitate este una particulară față de restul actului. Învestirea instanței de contencios administrativ din prezenta speță a privit investigarea caracterului legal/nelegal al unui act administrativ normativ emis de ANSPDCP, care prevede că este apt de a prescrie conduite-tip ce atrag răspunderea contravențională a unui particular: „încălcarea dispozițiilor prezentei decizii poate atrage răspunderea contravențională, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare.“ Acest act administrativ adaugă la lege, întrucât el permite ANSPCDP să sancționeze contravențional un particular pentru încălcarea conținutului unei norme care nu este cuprinsă întrun act normativ dintre cele definite de art. 1 al O.G. nr. 2/2001 - „Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.“ Prin urmare, contrar prevederii cuprinse în art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, doar încălcarea unei legi, ordonanțe de urgență sau hotărâri de Guvern poate atrage răspunderea contravențională. Sentința recurată a detaliat pe larg această concluzie. Recurenta reiterează susținerea conform căreia „Decizia nr. 105/2007 în mod corect detaliază soluțiile de bază din actul normativ principal, respectiv Legea nr. 677/2001“. Susținerea este sugestivă pentru nelegalitatea actului administrativ contestat - o autoritate publică nu poate nici amenda, nici adăuga la conținutul unei norme contravenționale printr-un act care nu este menționat de art. 2 al O.G. nr. 2/2001 („Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.“). Acest aspect este reglementat expres de către art. 3 al O.G. nr. 2/2001, care arată că definirea conținutului exact al unei contravenții trebuie realizată în mod expres doar în cuprinsul uneia dintre aceste categorii de acte normative - „Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.“ În realitate, actul administrativ atacat, art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, a servit recurentei-pârâte pentru a incrimina și, ulterior, sancționa particulari pentru încălcarea conținutului unor norme care nu erau cuprinse într-un act normativ dintre cele definite de art. 2 al O.G. nr. 2/2001. Acest aspect a fost detaliat pe larg de prima instanță: „Cu toate acestea însă, se constată că actul normativ principal în executarea căruia a fost emisă decizia nu prescrie conduite-tip ce atrag răspunderea particularilor, astfel cum în mod pertinent susține reclamanta, în acest sens observându-se faptul că necesitatea informării prealabile cu 15 zile înaintea transmiterii datelor negative se regăsește exclusiv în art. 8 din decizia contestată, situație de fapt și de drept reținută de recurentă prin procesele-verbale de contravenție emise.“ În concluzie, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia răspunderea contravențională ar fi atrasă prin încălcarea prevederilor Legii nr. 677/2001, astfel cum arată prevederile art. 12 contestate, observându-se că nu o conduită înscrisă în lege este sancționată, ci o conduită înscrisă în decizie, fără a se regăsi și în lege. Contrar celor susținute de recurentă și prevăzute expres în art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, încălcarea dispozițiilor unei decizii ANSPDCP nu poate atrage o răspundere contravențională, doar încălcarea unei legi, ordonanțe sau hotărâri de Guvern poate implica o astfel de răspundere. ... 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat. ... ...