Decizia CCR nr. 40/2019Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că norma de drept supusă controlului nu este clară, precisă și previzibilă, nefiind în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 și aducând atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, art. 263 alin. (1) din Codul penal ar trebui să reglementeze expres subiectul activ al infracțiunii - autorul - și scopul infracțiunii, respectiv să determine exact latura subiectivă a acesteia. Un alt motiv de neconstituționalitate îl constituie faptul că în expunerea de motive cu privire la noul Cod penal s-a arătat clar că trebuie să se aibă în vedere și normele de drept internațional. Or, textul de lege criticat este în contradicție cu normele de drept internațional incidente, respectiv art. 3 lit. a) și art. 6 paragraful 1 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ceea ce duce și la încălcarea dreptului la un proces echitabil, libertății individuale și dreptului la o justiție unică, imparțială și egală. Aceasta deoarece, prin normele din protocol antereferite, se prevede în definiția infracțiunii simple o condiție esențială, intenția calificată prin scop, respectiv obținerea de mijloace financiare sau alte foloase materiale. Or, în textul de lege criticat scopul îl reprezintă trecerea ilegală a frontierei de stat. În aceste condiții textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece legiuitorul trebuia să transpună exact textele din protocol. În punctele de vedere transmise de autorități se arată că legiuitorul român poate să adopte măsuri mai severe, astfel cum prevăd art. 4 din protocol și art. 34 alin. (1) din Convenție, anterior menționate. Este adevărat că se pot adopta măsuri mai severe, însă numai cu respectarea legislației internaționale. Astfel, forma simplă a infracțiunii nu trebuia să deroge de la prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 6 paragraful 1 lit. a) din protocol, legiuitorul putând reglementa alte variante agravante. Există riscul ca în aplicarea textului de lege criticat să fie condamnată arbitrar orice persoană ca subiect activ al infracțiunii sau pentru o formă de participație, cum ar fi complicitatea, în condițiile în care reglementarea internațională a încercat să excludă membrii de familie, rudele, organizațiile nonguvernamentale sau religioase care intenționează să acorde ajutor umanitar. În lipsa reglementării scopului există, de asemenea, riscul ca victimele traficului să fie considerate autori sau complici la infracțiune, ceea ce aduce atingere art. 5 și art. 19 din protocol, precum și reglementărilor Convenției privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951. Pentru toate aceste motive, textul de lege criticat aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituție, norma nu este clară, precisă și previzibilă și nu oferă securitate juridică. Legiuitorul ar fi trebuit să respecte prevederile art. 6 și art. 22 din Legea nr. 24/2000, ce obligă autoritățile să armonizeze legislația națională cu cea internațională, respectiv textul de lege criticat cu art. 3 lit. a) și art. 6 paragraful 1 lit. a) din protocol. ...