Decizia CCR nr. 672/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2018 · dosar 3.243/110/2013
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că se invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă prin prisma faptului că nu prevede, în mod expres, reluarea judecării cauzei suspendate în temeiul art. 520 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă. Totodată, norma legală este criticată pentru lipsă de previzibilitate, întrucât nu stabilește subiectul de drept cui îi incumbă obligația sesizării instanței în vederea repunerii cauzei pe rol - judecătorului sau părților - fapt care a generat un fenomen de practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești. Or, aceste motive nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează, în realitate, completarea textului legal criticat. Reprezentantul Ministerului Public mai invocă și Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind „interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu“. ...
Sursa oficială ↗