Decizia CCR nr. 667/2018Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.10.2018 · dosar 1.419/84/2016
Punctul 22
22. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în dosarele Curții nr. 2.234D/2017 și nr. 2.572D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curții nr. 506 din 30 iunie 2015 și reține că, în ceea ce privește cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, verificând îndeplinirea acesteia, instanța nu se pronunță asupra temeiniciei faptelor care fundamentează cererea de revizuire, nici asupra admisibilității mijloacelor de probă invocate de revizuent în dovedirea lor, ci examinează exclusiv dacă faptele și mijloacele de probă respective permit încadrarea motivelor de revizuire în unul dintre cazurile reglementate de art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Încuviințarea cererilor de probatorii și verificarea temeiniciei motivelor de revizuire se realizează de către instanță după admiterea în principiu a cererii de revizuire, cu ocazia soluționării fondului acesteia. Reține, totodată, că, potrivit tezei întâi a art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, „admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului“, revizuentul având posibilitatea de a participa la dezbateri contradictorii asupra aspectelor ce fac obiectul acestei proceduri. Prin urmare, apreciază că nu sunt întemeiate criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. Susține, totodată, că normele procesual penale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și art. 20. ...
Sursa oficială ↗