Decizia CCR nr. 582/2018Punctul 32

32. În sensul celor mai sus arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia analizată. Astfel, potrivit art. 2 prima teză din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Protocolul nr. 1), dreptul la instruire, ca drept social, este conceput și în beneficiul altor membri ai societății, nu numai copiilor și tinerilor, și este garantat „oricărei persoane“. Cu alte cuvinte, orice persoană aflată sub jurisdicția unui stat contractant poate fi beneficiara acestui drept, indiferent de situația juridică în care se găsește pe teritoriul acelui stat. Pe de altă parte, statele contractante au și o obligație pozitivă privitoare la sistemul de învățământ existent, și anume aceea de a asigura accesul egal și nediscriminatoriu al oricărei persoane la formele de învățământ existente. În acest sens, instanța de la Strasbourg a statuat că, în general, deținuții continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile garantate de Convenție, mai puțin dreptul la libertate, atunci când o detenție dispusă în mod legal intră în mod expres în domeniul de aplicare a articolului 5 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 27 mai 2014, pronunțată în cauza Velyo împotriva Bulgarei, paragraful 30). Totodată, a mai reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în paragraful 33 al hotărârii mai sus menționate, că educația este o activitate complexă din punct de vedere organizațional și a cărei funcționare este costisitoare, în timp ce resursele pe care autoritățile le pot aloca acesteia sunt în mod necesar limitate. Este, de asemenea, adevărat că atunci când hotărăște asupra modalității de reglementare a accesului la instruire, un stat trebuie să găsească un echilibru între, pe de o parte, nevoile educaționale ale celor aflați sub jurisdicția sa și, pe de altă parte, capacitatea limitată de a-i integra. Totuși, Curtea nu poate trece cu vederea faptul că, spre deosebire de alte servicii publice, educația este un drept care se bucură de o protecție directă, în temeiul Convenției. Este de asemenea un tip foarte special de serviciu public, de care beneficiază, în mod direct, nu doar cei care îl folosesc, ci servește de asemenea unei funcții societale mai largi. Într-adevăr, Curtea a avut deja ocazia să sublinieze că „într-o societate democratică, dreptul la instruire...este indispensabil în promovarea drepturilor omului [și] joacă... un rol fundamental...“ (a se vedea, mutatis mutandis, Ponomaryovi c. Bulgariei, nr. 5.335/05, § 55, CEDO 2011). ...