Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 3

3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii sesizării susțin că prevederile art. 43 alin. (2^1) și art. 60^1 din legea criticată încalcă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, privind obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale, deoarece legiferează obligativitatea procedurii de informare cu privire la mediere, deși această procedură a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014. În acest sens, autorii sesizării redau considerentele de la paragrafele 17 la 27 din această decizie, susținând că legiuitorul a ignorat aceste considerente, potrivit cărora procedura prealabilă, obligatorie, a medierii încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, și a procedat la reintroducerea acestei obligații, prin modificarea art. 43 alin. (2^1) și a art. 60^1 din Legea nr. 192/2006. Se arată că este de domeniul evidenței natura imperativă a celor două modificări, prin utilizarea verbelor „vor încerca“, în cazul art. 43 alin. (2^1), și „sunt ținute“, în cazul art. 60^1 din legea criticată, ambele având scopul reintroducerii caracterului obligatoriu al procedurii de mediere, prealabil exercitării dreptului fundamental de liber acces la justiție, ceea ce reprezintă o încălcare a Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, cu consecința nerespectării art. 147 alin. (4) și a art. 21 din Constituție. Acest caracter imperativ al procedurii de mediere este întărit și de dispozițiile art. 61 alin. (3) și (4) , așa cum au fost introduse prin legea criticată. În consecință, autorii sesizării solicită constatarea neconstituționalității prevederilor art. 43 alin. (2^1), art. 60^1 alin. (1) și art. 61 alin. (3) și (4) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, deoarece încalcă dispozițiile art. 147 alin. (4) și ale art. 21 din Constituție. ...