Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 43

43. Curtea observă că, prin legea supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție, a procedat la punerea de acord a prevederilor declarate neconstituționale (prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014), cu dispozițiile constituționale. Analizând dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, adoptate ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, Curtea constată că aceasta aduce următoarele modificări esențiale Legii nr. 192/2006: eliminarea ședinței de informare cu privire la avantajele medierii, ca etapă prealabilă sesizării instanței; instituirea „încercării de soluționare a conflictului prin mediere“; eliminarea sancțiunilor pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a medierii; reglementarea certificatului de informare, ca dovadă a încercării procedurii de mediere; stabilirea îndatoririi judecătorului de a pune în vedere părților să încerce rezolvarea amiabilă prin mediere a litigiului, „cel mai târziu la primul termen de judecată“; obligativitatea medierii, în anumite cazuri prevăzute de art. 76 din lege. Art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 192/2006, așa cum a fost modificat prin legea criticată, elimină obligația ședinței de informare și prevede că părțile, persoane fizice sau juridice, își pot soluționa conflictele de orice natură prin procedura medierii, chiar și după declanșarea unui proces în fața instanței de judecată. Curtea observă că, în mod corelativ cu eliminarea obligativității ședinței de informare, s-a eliminat din cuprinsul legii și sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, fără să se stabilească vreo altă sancțiune pentru neparcurgerea încercării de soluționare a conflictului prin mediere, ceea ce este în conformitate cu cele stabilite de Curte prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, paragraful 22. ...