Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 13

13. Art. I pct. 10 din legea criticată încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție, deoarece, potrivit alin. (2^1) al art. 43 din Legea nr. 192/2006, părțile „vor încerca soluționarea litigiului prin mediere“, în cazurile prevăzute de art. 60^1 din lege. Forma aflată în vigoare precizează că „în procesele și cererile în materie civilă și comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părțile pot încerca soluționarea litigiului prin mediere“. Prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a arătat că „art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 2 alin. (1) și (1^2) din Legea nr. 192/2006. Astfel, în cazul în care părțile vor opta pentru mediere, în scopul rezolvării diferendelor existente între ele, acestea se vor prezenta la ședința de informare cu privire la avantajele medierii doar în situația în care vor considera necesară participarea la o astfel de ședință, pentru informații și lămuriri cu privire la avantajele medierii. (...) Participarea la ședința de informare nu va mai reprezenta însă o obligație pentru părți, ci o opțiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă, de soluționare a conflictelor. Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 este neîntemeiată“. Astfel, prin această decizie, Curtea a reținut că, în toate cazurile prevăzute de art. 60^1 din lege, participarea părților nu trebuie să reprezinte o obligație, ci o opțiune voluntară a părților. Prin urmare, dispozițiile imperative „vor încerca soluționarea litigiului prin mediere“ încalcă jurisprudența Curții Constituționale amintită, aducând atingere dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție. ...