Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 42

42. Analizând critica de neconstituționalitate privind dispozițiile art. I pct. 10 [cu referire la art. 43 alin. (2^1) din Legea nr. 192/2006] din legea supusă controlului de constituționalitate, Curtea reține că autorii obiecției - atât cei 96 de deputați, cât și Președintele României - susțin că aceste prevederi, potrivit cărora „În cauzele prevăzute la art. 60^1, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părțile vor încerca soluționarea litigiului prin mediere“, încalcă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, deoarece legiferează obligativitatea procedurii de informare cu privire la mediere, deși această procedură a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014. Cu privire la această critică, Curtea reține că, pronunțându-se în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a constatat că dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (1^2) din Legea nr. 192/2006 sunt neconstituționale, prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014. La paragrafele 13-26 ale acestei decizii, Curtea a stabilit că medierea a fost consacrată în dreptul român odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2006 și că, pornind de la definiția medierii, aceasta poate fi calificată ca fiind o procedură facultativă, informală, amiabilă, confidențială și desfășurată în prezența unui mediator (paragraful 13). Curtea a reținut că, așa cum rezultă din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (1^2) din Legea nr. 192/2006, pentru a se adresa instanței cu o cerere de chemare în judecată pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a) -f) din legea precitată, legiuitorul a instituit în sarcina justițiabilului o obligație nouă, și anume aceea de a se adresa în prealabil unui mediator, pentru ca acesta să îl informeze despre avantajele medierii. În aceste condiții, Curtea a constatat că introducerea obligativității informării asupra medierii este în contradicție cu art. 21 din Legea fundamentală (paragraful 19). Curtea a constatat că obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituțional, iar prin sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis (paragraful 22). Întrucât pot exista situații în care persoanele fizice sau juridice doresc ca soluționarea conflictului să se facă exclusiv de către instanța de judecată, Curtea a constatat că prin reglementarea legală criticată nu le este permis acestora să aprecieze singure dacă au sau nu nevoie de această informare. Accesul liber la justiție reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje. Atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se arată că simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (paragraful 23). În concluzie, Curtea a constatat că obligația instituită în sarcina părților, persoane fizice sau persoane juridice, de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, este o măsură neconstituțională, fiind contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție (paragraful 25). Având în vedere aceste considerente, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că atât prevederile art. 2 alin. (1) , cât și cele ale art. 2 alin. (1^2) - care instituiau sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată în caz de neîndeplinire a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea - din Legea nr. 192/2006 sunt neconstituționale. ...