Decizia CCR nr. 500/2018Punctul 9

9. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal este inadmisibilă, întrucât autorii acesteia solicită modificarea termenelor de prescripție a răspunderii penale. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării, potrivit dispozițiilor art. 61 din Constituție. Referitor la dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere exprimat în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.000D/2016, în sensul neconstituționalității textului de lege criticat, raportat la prevederile art. 21 din Constituție. Arată că, în generalitatea sa, textul constituțional menționat permite oricărei persoane accesul la justiție pentru apărarea oricărui drept și a oricărui interes legitim. Accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Or, dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, care conferă dreptul de a solicita continuarea procesului penal numai suspectului și inculpatului, lipsesc de acces la acest mijloc procedural atât persoana vătămată, cât și făptuitorul, persoană aflată într-o situație juridică similară cu cea a suspectului, care justifică un interes legal și a cărei nevinovăție rămâne sub semnul îndoielii din motive ce nu îi sunt imputabile, respectiv neefectuarea urmării penale și intervenirea prescripției răspunderii penale. Invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale are ca scop să protejeze drepturi concrete și efective, iar nu teoretice sau iluzorii, afirmație ce vizează, în special, dreptul de acces la o instanță judecătorească, având în vedere că acesta constituie un element inerent al dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 6 din Convenție (hotărârile din 21 februarie 1975, 9 octombrie 1979, 30 octombrie 1998, 7 mai 2002 și 15 februarie 2005, pronunțate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Airey împotriva Irlandei, paragraful 24, F.E. împotriva Franței, paragraful 44, McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46, și Steel și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 59). ...