Decizia CCR nr. 521/2018Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.07.2018 · dosar 3.263/211/2017
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că o critică similară cu cea din prezenta cauză a fost invocată cu privire la dispozițiile art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, referitor la natura termenului de 3 zile, de la înregistrarea dosarului, în care judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Cu privire la aceasta, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 448 din 28 iunie 2018*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, că argumentele invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate se întemeiază pe interpretarea dată de către instanțele judecătorești termenului anterior menționat. Mai mult, s-a reținut, prin aceeași decizie, că autoarea excepției de neconstituționalitate nu invocă, în susținerea acesteia, o practică sistematică a instanțelor judecătorești, potrivit căreia termenul de 3 zile, prevăzut la art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, ar fi interpretat ca fiind un termen de recomandare. Or, doar o astfel de interpretare acceptată la nivelul instanțelor judecătorești, a textului criticat, ar justifica realizarea de către Curte a unei analize a fondului excepției de neconstituționalitate invocate. În acest sens, prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, instanța de contencios constituțional a statuat că este competentă să procedeze la o astfel de analiză, atunci când „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări“. De asemenea, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 21, Curtea a reținut că „nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar“. Pentru aceste motive, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. *) Decizia Curții Constituționale nr. 448 din 28 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 27 august 2018. ...
Sursa oficială ↗