Decizia CCR nr. 473/2018Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia și depune note scrise. În acest sens arată că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) , ale art. 16, ale art. 21 și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât infracțiunile de omor și omor calificat, precum și infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, cu privire la care termenele de prescripție, generală sau specială, a răspunderii penale erau în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 27/2012, au devenit imprescriptibile. Consideră că, în acest mod, se încalcă predictibilitatea legii și principiul mitior lex. Precizează că soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 609 din 28 septembrie 2017 - menționată în raportul întocmit de judecătorul-raportor - nu sunt aplicabile în cauza de față. Cazurile de inadmisibilitate sunt strict și limitativ prevăzute de Legea nr. 47/1992, iar faptul că, anterior, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal - dintr-o perspectivă diferită și pentru alte motive - nu constituie un caz de inadmisibilitate. Arată că situația avută în vedere în decizia mai sus menționată nu este nici pe departe asemănătoare cu prezenta excepție, care vizează aplicarea retroactivă a unor dispoziții de drept substanțial penal mai puțin favorabile. De asemenea, precizează că prescripția nu poate fi considerată o instituție de drept procesual penal - așa cum arăta și profesorul Vintilă Dongoroz în „Explicații teoretice ale codului penal român“, volumul II - și nicio instituție cu natură juridică mixtă, ca în cazul dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, cu privire la care Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011. ...