Decizia CCR nr. 473/2018Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale privind aplicarea legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, precum și unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, deoarece infracțiunile de omor și omor calificat, precum și infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, cu privire la care termenele de prescripție, generală sau specială, a răspunderii penale erau în curs la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 153 alin. (3) din Codul penal, au devenit imprescriptibile. Consideră că „o astfel de aplicare este neconstituțională, întrucât încalcă cerința de previzibilitate a legii penale, dar și pe aceea a principiului mitior lex“. Autorul excepției arată că circumstanța săvârșirii omorului în public - care atrăgea încadrarea faptei ca omor calificat, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal din 1969 - a dispărut din noul cod, astfel că, potrivit principiului aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de prevederile art. 5 din noul Cod penal, este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de dispozițiile art. 188 din noul cod. Ca atare, susține că - ținând cont de normele în materie de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale și de prevederile art. 154 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul penal -, în absența dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) și alin. (3) , introduse prin Legea nr. 27/2012, termenul de prescripție specială a răspunderii penale cu privire la această ultimă infracțiune ar fi fost de 20 de ani. Consideră că orice persoană, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 27/2012, a săvârșit o infracțiune de omor, omor calificat sau o infracțiune intenționată urmată de moartea victimei, avea reprezentarea unei perioade de timp în care răspunderea pentru infracțiunea comisă s-ar putea prescrie, fie în condițiile inexistenței niciunui act de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, fie ca urmare a intervenirii prescripției speciale. Astfel, susține că „aplicarea alin. (3) al art. 153 din Codul penal este neconstituțională, deoarece încalcă cerința de previzibilitate a normei penale și se convertește într-o aplicare retroactivă a legii penale mai puțin favorabile“. Arată că „legiuitorul nu putea stabili decât aplicarea pentru viitor, față de faptele care urmau să se comită după intrarea în vigoare a legii, nu și pentru fapte care au fost comise anterior și pentru care curgeau deja termene de prescripție“. ...