Decizia CCR nr. 464/2018Punctul 6
Punctul 6
6. Totodată, sintagma „în condițiile art. 289“ este o sintagmă generală care se referă la condiția principală a art. 289 din Codul penal, respectiv la situația în care funcționarul public pretinde, primește sau acceptă. Astfel, existența infracțiunii de dare de mită este subsecventă modului de acțiune al funcționarului și reprezintă reacția mituitorului în condițiile respective. Susține că sintagma „în legătură cu“ trebuie interpretată ca având sensul de „în scopul“ sau „pentru ca să“. Apreciază că esența infracțiunii de dare de mită este obținerea unui folos de către mituitor. Este evident că nimeni nu dă mită decât dacă urmărește un interes, un scop, ce se realizează prin acțiunea ce urmează să fie făcută de funcționarul public. Gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite de legiuitor trebuie să fie unul ridicat dată fiind natura normelor penale pentru care sancțiunea nerespectării este aplicarea unei pedepse privative de libertate, adică afectarea unui drept fundamental, respectiv dreptul la libertate. Având în vedere cele expuse, apreciază că, în mod evident, textul de lege criticat nu este neechivoc, nefiind îndeplinite cerințele de calitate a legilor, ceea ce contravine principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗