Decizia CCR nr. 464/2018Punctul 8

8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât formularea normei penale criticate nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, actuala incriminare a infracțiunii de dare de mită își are deplină corespondență, din perspectiva modului de reglementare a elementului material al infracțiunii, în art. 255 din Codul penal din 1969, fiind vorba despre aceleași acțiuni prevăzute alternativ ca verbum regens. Cerința esențială ca acțiunile ce constituie element material al infracțiunii să fie săvârșite „în condițiile arătate în art. 289“ reprezintă, de asemenea, o reformulare mai concisă a celei folosite de legiuitor în Codul penal anterior („în modurile și scopurile arătate în art. 254“), nefiind de natură a schimba concluzia că sub aspectul elementelor sale constitutive infracțiunea de dare de mită nu a suferit modificări. Desigur, modificările aduse infracțiunii de luare de mită au efecte și în ce privește infracțiunea de dare de mită, la care aceasta face trimitere, însă această împrejurare nu are relevanță din perspectiva excepției de neconstituționalitate ridicate. Or, dincolo de faptul că până în prezent nu s-a exprimat vreo îndoială cu privire la claritatea, accesibilitatea și previzibilitatea acestui text de lege, deși el există și se aplică ca atare de o lungă perioadă de timp, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că interpretarea noțiunilor puse sub semnul întrebării de către inculpat pe calea excepției de neconstituționalitate ridicată în prezenta cauză rezultă cu prisosință din jurisprudența și doctrina dezvoltate sub imperiul Codului penal anterior, astfel încât nu se poate susține că dispozițiile legale criticate ar fi neclare, imprecise și imprevizibile, iar subiecții cărora li se adresează ar fi în imposibilitate de a-și conforma conduita normei incriminatoare din art. 290 alin. (1) din Codul penal în vigoare. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 489 din 30 iunie 2016 (paragrafele 59-64) care își păstrează valabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză. ...