Decizia CCR nr. 452/2018Punctul 24
Punctul 24
24. Aplicând jurisprudența sa referitoare la sfera de competență a Curții cu privire la obiecțiile de neconstituționalitate formulate ulterior reexaminării legii criticate, Curtea reține că obiecția de neconstituționalitate, formulată în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituție, poate viza atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la procedura de adoptare a legii, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă, dar numai în privința dispozițiilor legale reexaminate, care au suferit modificări sau completări în procedura de reexaminare. Or, sub aspectul criticii de neconstituționalitate intrinsecă privind lipsa căii de atac împotriva hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM, Curtea constată că, în procedura de reexaminare, această soluție legislativă nu a fost avută în vedere, nemodificându-se, sub acest aspect, articolul unic pct. 5 din legea criticată - cu referire la art. 11 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009. Aceeași soluție legislativă criticată - a lipsei vreunei căi de atac a hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM -, se regăsea atât în forma anterioară a legii, cât și în forma ulterioară reexaminării. ...
Sursa oficială ↗