Decizia CCR nr. 339/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 268 din Codul penal încalcă liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și dreptul de proprietate, dreptul de petiționare. Astfel, arată că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal permit organelor judiciare să urmărească și să sancționeze penal fapte care, în realitate, nu sunt fapte ilicite, ci fapte permise de lege. Consideră edificator, în acest sens, faptul că părțile din dosar au formulat, în mod repetat, plângeri penale una împotriva celeilalte, dar numai cele provenite de la inculpat au fost socotite ca fiind făcute în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare. Autorul excepției menționează că procurorul de caz a dat dovadă de părtinire, făcând o „aplicare diferențiată a legii“, deoarece plângerile sale au fost socotite ca fiind făcute în condițiile cunoașterii de către inculpat a caracterului nereal al acestora, în timp ce plângerile formulate împotriva sa de către persoana vătămată au fost calificate drept „corespondență purtată și primită de inculpat“. De asemenea, arată că textul art. 268 alin. (2) din Codul penal dă posibilitatea organelor judiciare să constate, după bunul plac, dacă probele produse de inculpat sunt reale sau nu. În fine, susține că prevederile art. 268 alin. (3) din Codul penal au o redactare neclară și contradictorie în raport cu primele două alineate ale aceluiași text de lege, în condițiile în care o negare a plângerii formulate „echivalează cu o mărturie mincinoasă făcută de inculpat pentru a scăpa de pedeapsă“. ...