Decizia ÎCCJ nr. 127/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
18. Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, față de dispozițiile art. 33 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 și art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, până la apariția ordinului ordonatorului principal de credite de stabilire a condițiilor de acordare și de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional, după criteriile și standardele de performanță ce trebuie cuprinse în ordin, nu se pot acorda drepturile salariale aferente titlului de specialist, întrucât nu s-a putut acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional. Doar începând cu 1.12.2021 se pot acorda aceste drepturi, deoarece, la această dată, Ministerul Apărării Naționale, care are calitatea de ordonator principal de credite, a emis Ordinul nr. MS 212 din 5.11.2021 privind modificarea și completarea unor ordine ale ministrului apărării naționale privind salarizarea și alte drepturi bănești cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale (Ordinul nr. MS 212/5.11.2021), prin care s-a creat baza legală pentru plata concomitentă a titlului de clasificare și a titlului de specialist de clasă. ... ...
Sursa oficială ↗