Decizia CCR nr. 123/2018Punctul 15

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia își susține critica plecând de la premisa că procedura soluționării contestației în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă o jurisdicție specială administrativă obligatorie, contravenind astfel art. 21 alin. (4) din Constituție, care consacră caracterul facultativ al unei astfel de jurisdicții. Or, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, jurisdicție administrativă specială semnifică „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale“. Cu privire la același aspect, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, așa cum este Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004, că jurisdicțiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta. ...