Decizia CCR nr. 841/2017Punctul 17
Punctul 17
17. Ulterior, prin articolul unic din Legea nr. 108/2017 pentru modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2017, dispozițiile de lege criticate au fost modificate, îndepărtându-se soluția legislativă criticată de autorul excepției. Astfel, în prezent, art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populație pot să desfășoare și activitate de distribuție angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a legislației naționale în vigoare.“ În expunerea de motive a Legii nr. 108/2017 se arată că dispozițiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 „produc grave prejudicii investitorilor privați mici și mijlocii ce acționează în domeniul comerțului cu produse farmaceutice, fiind sistat dreptul de distribuție angro al persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamente către populație în cadrul aceleiași societăți cu activitate de vânzare, cu consecința înființării de noi societăți de distribuție, pe lângă cea de vânzare directă. Perturbările serviciului public de distribuție cu medicamente conduc la afectarea interesului public, a pieței naționale, prin reducerea masivă a distribuitorilor mici și mijlocii, aceștia reprezentând o importantă categorie de actori ai pieței. Prin promovarea prezentului act normativ se reglementează cu privire la dreptul persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamentele către populație de a desfășura și activități de distribuție angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a legislației naționale în vigoare. Totodată, prezenta propunere legislativă urmărește armonizarea legislației naționale cu cea europeană, în speță Directiva 2001/83/CE completată cu Directiva 2012/26/CE. Mai mult, prin modificările propuse se urmărește aplicarea principiilor de legitimă concurență, prin cunoașterea exactă a nevoilor populației și reglarea pieței medicamentelor, atât sub aspectul varietății ofertei, adaptabilității acesteia, cât și în ceea ce privește prețul cel mai competitiv.“ ...
Sursa oficială ↗