Decizia CCR nr. 841/2017Punctul 22

22. De altfel, Curtea observă că susținerile autorului excepției se referă, în realitate, la o reglementare care excedează obligațiilor pe care Directiva 2001/83/CE din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, cu modificările ulterioare, le instituie pentru distribuitorii angro de medicamente. Or, Curtea apreciază că despre o depășire a acestui domeniu de reglementare s-ar putea vorbi în măsura în care legiuitorul român, transpunând în dreptul intern norme ale unor directive ale Uniunii Europene, ar legifera în mod nepermis și contrar dispozițiilor acestora. În cazul de față însă, Curtea constată că prevederile Directivei 2001/83/CE lasă libertate legiuitorului național de a permite sau nu cumulul calității de distribuitor angro de medicamente cu cel de persoană autorizată sau abilitată să elibereze medicamente către populație. Astfel art. 77 alin. (2) din directiva amintită prevede că „în cazul în care persoanele autorizate sau abilitate să elibereze medicamente către populație pot, în conformitate cu dreptul intern, să desfășoare și activități de distribuție angro, aceste persoane trebuie să facă obiectul autorizării prevăzute la alineatul (1) .“ Prin urmare, având a reglementa acest domeniu, în vederea transpunerii Directivei 2001/83/CE în dreptul intern, legiuitorul român a considerat, la momentul adoptării Legii nr. 132/2014, că aceasta reprezintă o soluție optimă pentru a asigura o bună distribuție a medicamentelor pe plan intern. Faptul că, ulterior, s-a demonstrat că această soluție legislativă a întâmpinat o serie de dificultăți practice în aplicare a invalidat considerentele de oportunitate ale acestei soluții, fără a atrage însă valențe neconstituționale. ...